Căutam ceva în bibliotecă şi mi-au rămas ochii pe romanul lui Liviu Rebreanu – Pădurea Spânzuraţilor. Răsfoind prefaţa am dat peste ziua de 14 mai 1917, ziua când a fost spânzurat prototipul lui Apostol Bologa al romanului. Fratele romancierului, sublocotenentul Emil Rebreanu, a fost model pentru un celebru personaj de roman. De altfel, romanul poartă dedicaţia: „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917”.
Ideea romancierului de a-l avea pe fratele lui model tragic, pentru personaj, m-a fascinat din tinereţe. Mă întrebam: cât este realitate şi cât ficţiune? Acum sunt lămurit. De aceea, ca un omagiu adus lui Emil Rebreanu, acum, la centenarul morţii, vă reţin atenţia cu câteva date din viaţa lui de 26 de ani. S-a născut la Maieru, fiind al cincilea din cei 14 copii ai învăţătorului Rebreanu. A absolvit liceul şi s-a înscris la Facultatea de drept din Cluj. La izbucnirea primului război mondial, Emil este obligat să-şi întrerupă studiile universitare şi a fost înrolat în armata austro-ungară. A luptat pe front în Galiţia, Rusia şi Italia, fiind rănit de mai multe ori. Este avansat sublocotenent şi repartizat la Regimentul „Maria Luiza”. Pentru faptele sale de arme a fost decorat.
În 1917, regimentul lui este dislocat să lupte pe frontul românesc, moment în care începe marea dramă a lui Emil Rebreanu. Aceea de a lupta împotriva fraţilor din Regatul României. Unde credea că şi fratele lui, Liviu, este înrolat. Emil ia decizia să nu lupte, aşa că dezertează din armata austro-ungară pe frontul de la Ghimeş. Mai avea de parcurs doar o mică distanţă până ar fi ajuns în liniile româneşti, când este capturat de o patrulă imperială.
Era în noaptea de 10 spre 11 mai 1917. Judecat de Curtea Marţială pentru acuzaţii de dezertare şi spionaj (avea cu el şi planurile de poziţionare a trupelor) a fost degradat şi condamnat la moarte. Ca o umilinţă suplimentară i s-a aplicat execuţia prin spânzurare. Potrivit martorilor oculari, înainte de a fi pus în ştreang, la orele 22, în ziua de 14 mai, la lumina torţelor, l-a dat la o parte pe călău şi în faţa camarazilor, mulţi dintre ei români aduşi acolo pentru învăţare de minte, a strigat cu putere: Trăiască România Mare!
Ordonanţa sa, croatul Jovan Kunici, care a furnizat aceste detalii, anunţă familia de sfârşitul lui Emil Rebreanu, prin trei scrisori. Liviu Rebreanu, fiind în Bucureşti, află despre tragedia fratelui său abia după doi ani. A făcut o documentare amănunţită, mergând pe locurile unde a sfârşit fratele său.
În 1921, Emil Rebreanu a fost deshumat şi reînhumat pe pământul fostului Regat Român, aşa cum a dorit înainte de a fi spânzurat. În 2012, a fost dezvelit un monument în memoria sa, la graniţa dintre localităţile Ghimeş- Făget şi Palanca, din judeţul Bacău. Monumentul are patru metri înălţime, confecţionat din piatră şi bronz. Pe o parte, efigia lui Emil Rebreanu, pe cealaltă, cea a Sfântului Gheorghe.
Romancierul scrie în jurnal: „Subiectul Pădurii Spânzuraţilor, o construcţie cerebrală la început, s-a umanizat numai când a intervenit contactul cu viaţa reală şi cu pământul. Fără de tragedia fratelui meu, Pădurea Spânzuraţilor n-ar fi ieşit deloc, sau ar fi avut o înfăţişare anemică, livrească, precum au toate cărţile ticluite din cap, la birou.”
De la Emil Rebreanu la Apostol Bologa au fost anii de elaborare a unui mare roman al literaturii române. În semn de omagiu, am recitit cartea, care se încheie cu aceste cuvinte: „Primeşte, Doamne, sufletul robului tău, Apostol, Apostol, Apostol…
