Probleme depăşite la Mocira

0
1002
Lucrări de canalizare în comuna Recea

Proiectul de “Extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş”, implementat de operatorul regional Vital, se află în derulare. Investiţia s-a lovit însă de o serie de probleme, lucru care a întârziat-o. Unul dintre impedimente a fost cel din Recea, unde lucrarea trebuia să treacă peste un teren ce le aparţine composesoratelor din Mocira şi Recea. După mai multe neînţelegeri între părţi, s-a ajuns la un consens, iar investiţia poate continua.
„Au fost probleme în ceea ce priveşte proiectul de alimentare cu apă şi canalizare, dar am reuşit să le depăşim. Conducerile asociaţiilor composesorale din Mocira şi Recea au fost la notar cu societatea Vital şi au încheiat actele necesare pentru predarea terenului. S-a ajuns la un consens. Din ce am înţeles eu, la notar mai e nevoie de o încheiere de la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor prin care să facă dovada preşedinţii celor două composesorate că ei sunt persoanele care le reprezintă juridic. Sperăm apoi să se finalizeze în acest fel lucrările pe strada Europa şi pe Aleea Mocirei. De asemenea, prin POIM 2, Mocira şi Recea urmează să intre la canalizare cu investiţia de 4,5 milioane euro. Din promisiunile pe care le avem, vom cuprinde şi Lăpuşelul, cu 2,73 milioane de euro, pentru extinderea reţelei de canalizare”, ne-a spus Octavian Pavel, primarul comunei Recea. Vital implementează proiectul de investiţii “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş”, proiect în valoare de peste 100 milioane euro, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu şi care face parte din Axa Prioritarǎ 1. Investiţia cuprinde opt localităţi din judeţul Maramureş, grupate în 6 aglomerǎri: Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Seini, Târgu Lăpuş şi Cavnic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.