În Baia Mare nu se majorează preţurile biletelor şi abonamentelor Urbis

0
314

Tarifele practicate de societatea Urbis la nivelul municipiului Baia Mare rămân neschimbate. Astfel, cetăţenii vor achita aceeaşi sumă de bani ca şi până acum fie că aleg să îşi achiziţioneze un bilet pe o rută anume, fie că optează să-şi cumpere un abonament lunar pentru a călători cu mijloacele de transport în comun.

Cu toate acestea, societatea a mărit tarifele în localităţile care fac parte din zona metropolitană. Decizia a fost luată, cu vot în unanimitate, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Me­tropolitană” Baia Mare, majorarea fiind deja  aplicată cu data de 1 iulie 2017.
urbis-autobuzCătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am considerat inacceptabil să fie mărit preţul biletelor şi abonamentelor Urbis pe raza municipiului Baia Mare. Consider că subvenţionând această activitate, cumpărând autobuze din banii băimărenilor, oamenii fac parte dintr-o altă categorie decât cei care locuiesc în localităţile limitrofe municipiului. În plus, mă gândesc că cei de la societatea Urbis, împreună cu municipiul Baia Mare vor iniţia un proiect de reconfigurare a staţiilor de autobuz, staţii care urmează să fie moderne şi confortabile. De asemenea, vor iniţia şi un proiect prin care se va realiza un sistem de e-ticketing, sistem prin care vom elimina posibilele păcăleli în privinţa tichetelor achiziţionate de către pensionari sau persoanele cu handicap”
Totodată, seniorii care au peste 70 de ani beneficiază de gratuitate la călătoria cu mijloacele de transport în comun, iar elevii şi studenţii precum şi vârstnicii peste 60 de ani plătesc doar 50% din valoarea biletului sau  abonamentului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.