• Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Domnului Academician Augustin Buzura, miercuri, 12 iulie 2017 •
Am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă, în data de 10 iulie 2017, a domnului academician Augustin Buzura, prozator, publicist şi critic literar, implicat activ în slujirea şi promovarea culturii române, mai ales înainte de 1990, în perioada regimului totalitar comunist din România.
Trecerea la viaţa veşnică a marelui şi talentatului scriitor Augustin Buzura înseamnă pentru literatura şi cultura românească o mare şi grea pierdere.
Născut la 22 septembrie 1938 în localitatea Berinţa din judeţul Maramureş, scriitorul şi academicianul Augustin Buzura şi-a făcut o educaţie temeinică frecventând instituţii de învăţământ de mare prestigiu: Liceul „Gheorghe Şincai” (în prezent, Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare) şi Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964).
De la părinţii săi a moştenit cultul pentru muncă, dragostea pentru Neam şi valorile creştine perene ale acestuia şi curajul de a le afirma şi apăra în orice împrejurare şi cu orice preţ.
Iar în timpul studiilor sale, dar şi după aceea, a acumulat o vastă şi solidă cultură care a constituit temelia impresionantei sale opere. Studiile sale umaniste, cele medicale, mai ales cele de psihologie şi psihiatrie i-au permis să sondeze în străfundul societăţii pe care o descrie în romanele sale şi în străfundul sufletului personajelor pe care le-a întruchipat în inconfundabila sa operă literară.
Şi-a câştigat un loc de frunte în cultura şi societatea românească prin marele talent primit de la Dumnezeu, vistiernicul bunătăţilor, dar şi printr-o imensă muncă împlinită cu răbdare şi perseverenţă, izvorâte dintr-un acut simţ al datoriei moştenit de la strămoşii săi maramureşeni.
Şi-a manifestat discret credinţa şi ortodoxia sa. A avut printre prieteni şi apropiaţi şi slujitori ai altarului. La resfinţirea bisericii din localitatea natală, unde în copilărie şi adolescenţă a descoperit tainele credinţei, a fost distins de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Pentru că suntem în Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina şi al apărătorilor credinţei în vremea comunismului, amintim aici un fragment dintr-un interviu oferit de scriitorul Augustin Buzura ziarului Adevărul în care elogiază chipul preotului copilăriei sale, Gheorghe Gheţie: “Gheorghe Gheţie era un fel de sfânt. Toată lumea îl socotea un sfânt. În Maramureş, greco-catolicii nu se înţelegeau prea bine cu ortodocşii. Ei, acest preot era acceptat şi slujea la ambele biserici. În plus, făcea exorcizări. Era plin de lume din toate colţurile ţării. Inclusiv din Dobrogea venea lume cu bolnavi psihic, cu epileptici. Îi aduceau în status epileptic, adică în criză continuă de epilepsie, în stare de inconştienţă.
Îi aduceau, legaţi de căruţă, la cea mai veche dintre cele trei biserici din sat, construită în 1430. Înainte se spunea că existase o altă biserică, pe roţi, pe care sătenii o mutau când năvăleau tătarii. Acolo, în miez de noapte, preotul făcea rugăciunea Sfântului Vasile. Tata îl ajuta să îi transporte pe bolnavi, pentru că aceştia erau ori inconştienţi, ori violenţi. Odată ce au fost îngrijiţi de preot, bieţii oameni se întorceau singuri, pe picioarele lor. Da, erau vindecaţi.
Am văzut zeci de cazuri! Casa noastră, fiind la 40-50 de metri de casa preotului, trăiam practic printre nebuni. Când au venit ruşii, cam în aceeaşi zi în care ne-au făcut ţăndări icoanele, l-au luat pe preot, l-au pus la peretele şurei care se afla în spatele casei noastre, gata să-l execute. Atunci, a apărut un necunoscut, care le-a vorbit în ruseşte şi i-a convins să-l ierte. Era într-o zi de toamnă târzie, foarte frumoasă. Eu aveam 6 ani”.
Şi unele din romanele sale descriu ostilitatea regimului comunist instaurat în România faţă de tot ceea ce însemna spiritualitate creştină şi românească şi ele ne oferă un plus de înţelegere asupra eroismului de care au dat dovadă preoţii, călugării şi călugăriţele din mănăstiri, dar şi mulţimea credincioşilor mireni care, înfruntând teroarea şi persecuţia comunismului ateu, au mărturisit şi apărat credinţa şi valorile netrecătoare ale acestui Neam.
Tot în anul 2013, scriitorul Augustin Buzura făcea o altă mărturisire remarcabilă: “Sunt convins că fără prietenie, dragoste şi credinţă este aproape imposibil de trăit“. De aceea a cultivat cu perseverenţă întreaga sa viaţă aceste virtuţi fundamentale, cu statornicie şi cu o puternică forţă morală.
În mai multe împrejurări el a subliniat faptul că omul nu este numai trup ci şi spirit, şi că trupul este doar o casă a sufletului.
În acest ceas de vremelnică despărţire, când sufletul robului lui Dumnezeu Augustin Buzura şi-a părăsit vremelnica locuinţă de lut, adică trupul care va fi aşezat în mormânt întru aşteptarea Învierii de obşte, cu părintească dragoste, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată, precum şi spre cei care l-au cunoscut şi apreciat pe domnul academician Augustin Buzura, îndemnându-i pe toţi să-l pomenească în rugăciune şi să privească spre moştenirea literară bogată pe care o lasă din plinătatea dragostei, curajului şi devotamentului pentru poporul român şi cultura românească.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, Care ne spune că: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25) să aşeze sufletul domnului academician Augustin Buzura împreună cu drepţii, în lumina şi pacea Împărăţiei cerurilor!
† Daniel
Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române
