Cupa României la şah rapid a fost câştigată de Clubul de Şah al municipiului Baia Mare

0
409

În semn de apreciere pentru susţinerea Clubului de Şah al Municipiului Baia Mare, preşedintele acestuia, Pop Ioan Daniel, l-a vizitat pe Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, pentru a-i dărui însemnele celei mai recente victorii. Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare s-a regăsit şi de această dată în fruntea clasamentului celor mai buni şahişti din România.
Cele mai performante cluburi de seniori din România, dar şi echipe de amatori din ţară au participat, în perioada 19 – 21 mai 2017, la una dintre cele mai importante competiţii naţionale de acest gen. Ediţia din acest an a Cupei României la şah rapid pe echipe s-a desfăşurat la Alba Iulia şi a adus în faţa iubitorilor sportului minţii nume importante din lumea şahului, precum marele maestru internaţional Alexei Shirov, marii maeştri internaţionali Andrei Murariu şi Tiberiu Georgescu, maestrul internaţional Vlad Bârnaure şi juniorul Andrei Dolana. Aceste nume sunt legate de victoria echipei băimărene.
„Este a cincea oară consecutiv când Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare cucereşte acest important trofeu râvnit de toate echipele bune din România. Am avut o echipă nouă faţă de ediţiile anterioare, dar cu toate acestea am reuşit performanţa de a termina pe prima poziţie, încă o dată. Ne-am bucurat de susţinerea şi sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş şi în cadrul acestei ediţii şi sperăm la o colaborare la fel de bună şi pe viitor”, a apreciat Pop Ioan Daniel, preşedintele Clubului de Şah al Municipiului Baia Mare.
Preşedintele administraţiei judeţene, Gabriel Zetea a felicitat performanţa obţinută în cadrul acestei competiţii de reprezentaţii municipiului Baia Mare şi a asigurat echipa campioană la şah de întreg sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş. ”Pornind de la sportul de masă şi continuând cu sportul de performanţă, Consiliul Judeţean Maramureş a ajutat fiecare ramură sportivă, iar acest lucru s-a întâmplat şi în domeniul şahului. Am finanţat şi în trecut Clubul de Şah al muncipiului Baia Mare, deoarece am văzut rezultatele spectaculoase ale muncii lor. Ne bucurăm că, în domeniul sportului o nouă ramură duce numele judeţului Maramureş în topul competiţiilor naţionale. Felicit, pe această cale, întreaga echipă care ne-a reprezentat cu cinste la Cupa României la şah rapid şi le urez mult succes în competiţiile viitoare, asigurându-i de faptul că vor găsi mereu un partener de încredere în instituţia Consiliului Judeţean”, a precizat Gabriel Zetea, şeful administraţiei judeţene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.