Vocea Tinerilor, Vocea TA

0
275

Asociaţia YMCA Baia Mare (organizator) şi Federaţia YMCA România (partener), derulează proiectul ”Vocea Tinerilor, Vocea Ta!” ediţia a II-a. Acesta constă în organizarea unui curs de formare pentru 20 de tineri cu vârste între 14-35 ani, proveniţi din comunitatea băimăreană şi împrejurimi ce va avea loc în Staţiunea Izvoare, Maramureş. Proiectul se află la cea de a doua ediţie, datorită succesului pe care l-a avut prima ediţie în anul 2016. Scopul proiectului este de a stimula implicarea tinerilor în viaţa comunităţii prin activităţi de voluntariat în context non-formal. Cursul va pune accent pe utilizarea metodelor de educaţie non-formală pentru creşterea gradului de participare a tinerilor la viaţa comunităţii, sub toate aspectele ei: sociale, educaţionale, culturale, economice, de sănătate. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 2 luni (17 iulie – 17 septembrie 2017), iar cursul de formare va avea loc pe parcursul a 3 zile efective de lucru (4-6 august 2017). Proiectul propus urmăreşte să formeze 20 de lideri de tineret care să joace un rol esenţial in stimularea, motivarea şi implicarea co-vârstnicilor în activităţi de voluntariat şi în viaţa comunităţii. Impactul anticipat asupra tinerilor participanţi este de a dobândi noi cunoştinţe şi noi aptitudini în ceea ce priveşte educaţia non-formală, experimentând diverse metode şi instrumente non-formale de lucru. Competenţele dobândite le vor fi utile în dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor acestora atât pe plan personal cât şi profesional. Proiectul “Vocea Tinerilor, Vocea TA”, ediţia a 2-a” este co-finanţat de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.