Târgul de berbeci a deschis sezonul montelor

0
1429

Asociaţia judeţeană a crescătorilor de ovine şi caprine „Pro Ovis” Maramureş a organizat ieri prima ediţie a „Târgului expoziţional de berbeci”, pe o păşune de lîngă Baia Mare. Au fost două sectoare, cu berbeci reproducători de rasă şi cu berbeci de vânzare.

Preşedintele Daniel Pop ne-a spus: „A fost un eveniment important pentru noi acest târg expoziţional de berbeci, aflat la prima ediţie. Având în vedere că noi suntem o asociaţie nouă, aveam nevoie de un târg unde putem să ne comparăm animalele pe care le avem în ferme, să facem schimburi, ca să putem progresa în calitatea rasei. Au fost 30 de standuri, cu peste 200 de reproducători, toţi masculi de înaltă calitate genetică. Într-o zonă a târgului, fermierii au avut posibilitatea să-şi valorifice animalele. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiţie, cu atât mai mult cu cât de acum încep montele, aşa că expoziţia poate fi un loc de referinţă pentru fermieri, ca ei să poată vedea care este standardul actual, ce îmbunătăţiri pot face şi de unde îşi pot procura animale de calitate”.
Data de 29 august a fost bine gândită pentru organizarea acestui târg expoziţional, ne explică ing. Virgil Ţânţaş, directorul executiv al DADR Maramureş: „Suntem la prima ediţie a unei expoziţii de berbeci, organizată de Asociaţia crescătorilor de ovine <Pro Ovis> Maramureş. Au participat mulţi crescători de oi din Maramureş, Satu Mare şi Cluj, cu berbeci de reproducţie care vor fi introduşi în turme spre a face monta naturală. Astfel, începând de mâine, timp de 60 de zile, se face monta naturală”.

Berbeci între 500 şi 4.500 lei

În zona amenajată pentru vânzarea animalelor, proprietarii de ovine negociau preţuri de la 500 de lei la 1.000 euro/exemplar. Vânzarea a fost slăbuţă, ne-au mărturisit proprietarii de ovine. Ionuţ Lupşe din Valea Chioarului ne-a spus: „Vânzarea nu merge tare bine, că lumea nu prea cumpără. Oamenii au venit mai mult să se uite. Preţurile sunt între 500 şi 1.000 lei, dar s-au vândut berbecuţi cu origine cu 1.000 de euro. În 17 septembrie, am înţeles că se va face aici o expoziţie de cai, iar o zi mai târziu, cu alte animale”.
„Berbecuţii mei de aici au preţul de 2.500 de lei. Strămiorul (n.r. la a doua montă) e la 3.000 lei, iar berbecul de aici costă 4.000 de lei. Preţurile nu sunt mari, spun eu, după calitatea lor. Deci e un preţ real. Până acum am vândut un singur berbecuţ. Oieritul este mai rentabil dacă ai animale de prăsilă pe care să le vinzi, ca să nu le dai pentru abator. Deci dacă poţi să reproduci rasa, atunci merge treaba. Avem turmă de oi şi activitatea noastră principală este bazată pe reproducţie, că dacă te ocupi numai de lapte şi carne, cu siguranţă ieşi pe minus!”, a spus Eliazar Coste, proprietar de oi din satul Buneşti, judeţul Cluj.
„Am venit mai mult să văd cum merge piaţa, să mă pun la curent cu ce a mai apărut nou în domeniul oieritului. Am acasă o turmă de 150 de mioare şi momentan îmi sunt destule. E însă binevenit un asemenea eveniment pentru noi, proprietarii de ovine”, ne-a explicat Ionce Man, venit la expoziţie din judeţul Satu Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.