Nu neglijaţi coşurile de fum!

0
188

Având în vedere faptul că sezonul rece îşi face tot mai simţită prezenţa, pompierii maramureşeni vin în sprijinul cetăţenilor cu sfaturi referitoare la coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi.
Astfel, coşurile pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi, trebuie:
– curăţate de către personal specializat în domeniu cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid), dar obligatoriu înainte de începerea sezonului rece
– la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului
– nu este permis ca, în coşuri să fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului (căpriori, grinzi, scânduri etc.)
Este bine să cunoaşteţi şi următoarele reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor la instalarea şi folosirea coşurilor şi a burlanelor de fum:
a) coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
– în spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit ş.a.) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă
– la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă
b) coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m
c) coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite
d) coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă.
Verificarea periodică a cazanelor şi a recipienţilor sub presiune de către personal autorizat ISCIR, este obligatorie.
În cazul producerii unui incendiu anunţaţi evenimentul, cât mai rapid posibil, la numărul unic de urgenţă 112.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.