FRONTIERA: Două tinere românce, călăuze pentru 8 migranţi

0
244

Poliţiştii de frontieră din Girişu de Criş au depistat opt cetăţeni, din Iran, Irak şi Afganistan, care încercau să iasă ilegal din România, ajutaţi de două românce, care i-au transportat cu două autoturisme până în apropierea frontierei cu Ungaria.
Poliţiştii de frontieră din Girişu de Criş, judeţul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Cheresig, două autoturisme mărcile Audi şi BMW, ambele înmatriculate în judeţul Timiş. S-a procedat la legitimarea şoferilor, constatându-se că, este vorba despre două femei, de cetăţenie română, T.M. şi C.L., în vârstă de 20, respectiv 26 de ani. În autoturisme călătoreau, ca pasageri, opt persoane de origine afro-asiatică, care nu au putut prezenta la verificări niciun document. Din acest motiv, toţi zece au fost duşi la sediu pentru cercetări.
Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că, cei opt sunt cetăţeni, din Iran, Irak şi Afganistan, şapte adulţi (patru bărbaţi şi trei femei), cu vârste cuprinse între 26 şi 47 de ani, şi un minor în vârstă de 12 ani. O parte dintre aceştia fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.
În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că, cei opt au fost preluaţi de cele două românce din municipiul Timişoara şi au fost transportaţi cu cele două autoturisme în apropierea graniţei, când au fost opriţi de poliţiştii de frontieră. Cei opt au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră bihoreni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele două tinere sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

14 cetăţeni irakieni şi 5 traficanţi bulgari, opriţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul IPJ Constanţa, sub coordonarea unui procuror, au depistat 14 cetăţeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în ţară, din Bulgaria. Migranţii au beneficiat de sprijinul a cinci călăuze bulgare care, după ce i-au ajutat să treacă frontiera din Bulgaria, ar fi trebuit să îi transporte până în Germania.
Cetăţenii irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare în vederea continuării cercetărilor, iar faţă de călăuzele bulgare a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi că au trecut ilegal frontiera din Republica Bulgaria, peste frontiera verde, cu ajutorul celor cinci cetăţeni bulgari. Grupul urma să fie preluat şi transportat cu cele două autovehicule până în apropierea frontierei de vest.
În cauză, poliţiştii de frontieră sub coordonarea procurorului de caz efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii irakieni, respectiv trafic de migranţi pentru cei 5 cetăţeni bulgari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.