Cu gândul întristat la auzul trecerii la Domnul a celui care a fost preotul ortodox Gavril Roman, aduc un sincer omagiu unei vieţi dedicate comunităţii din oraşul Baia Sprie. Preotul Gavril Roman ne-a îndreptat întotdeauna paşii pe calea adevărului, smereniei şi modestiei. A reprezentat un model pentru noi, dedicându-şi viaţa păstoririi credincioşilor din Baia Sprie. Născut în Chiuzbaia, în 17 septembrie 1941, şi-a început activitatea pastorală în Viile Apei. Din 1986, a activat în parohia ortodoxă “Pogorârea Sfântului Duh” din Baia Sprie, unde l-a slujit pe Dumnezeu până în ultima zi a vieţii. Cu blândeţe şi apropriere de oameni, cu modestie şi har, a intrat în casele şi sufletele noastre, iar pentru aceasta îi vom preţui amintirea. În numele comunităţii, al Primăriei şi al Consiliului Local Baia Sprie, transmit sincere condoleanţe familiei Roman!
Primar, Sebastian Alin Bîrda




























