În noaptea de 1/2 ianuarie, la ora 3,00, pe strada Progresului din Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia trei autoturisme, ce erau parcate, au fost avariate.
Cercetările efectuate de poliţişti au relevat că bănuit de comiterea faptei este un tânăr, de 24 de ani, domiciliat în Chiuzbaia. În timp ce conducea un autoturism, tânărul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a acroşat trei autoturisme parcate regulamentar pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare.
În urma impactului, tânărul a luat plăcuţele cu numerele de înmatriculare de pe autoturismul pe care îl conducea şi a părăsit locul faptei. În jurul orei 09, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Baia Sprie, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Judeţean unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul reţinut, iar autoturismul condus avea valabilitatea numerelor de circulaţie provizorie expirată din data de 13 noiembrie 2017.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului.
Femeie din Mara – victimă a traversării neregulamentare
Luni, la ora 17.50, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Mara. Verificările efectuate au relevat că un băimărean, de 49 de ani, care conducea un autoturism dinspre Sighetu Marmaţiei spre Baia Mare, a surprins şi accidentat o femeie care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
Conducătorul auto a transportat-o pe femeia rănită la spitalul din Sighetu Marmaţiei, unde a rămas internată sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. Din cauza leziunilor suferite, victima, în vârstă de 76 de ani, nu a putut fi testată.
Aceasta a rămas internată sub supraveghere medicală, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



























