În premieră/ Cartea lui Lorand Coza, lansată în Canada

0
473

Designerul vestimentar Lorand Coza a anunţat, în exclusivitate pentru cotidianul „Graiul Maramureşului”, faptul că, în vara acestui an, varianta în limba engleză a cărţii sale de succes „Confesiunile unui anxios” va fi lansată în cadrul a două evenimente speciale care vor avea loc tocmai în Canada. În acest fel, tânărul băimărean doreşte să vină în ajutorul cât mai multor oameni care se confruntă cu anxietăţi expunându-le izbânda propriei poveşti. Lansările vor avea loc în două mari oraşe din Canada, Calgary şi Edmonton, urmând a reuni atât prieteni ai lui Lorand din străinătate, numeroşi anxioşi şi foşti anxioşi, precum şi specialişti din domeniu.

• „Problemele (…) par mai uşoare dacă empatizăm şi ne susţinem unii pe alţii”

Reporter: Vara aceasta, îţi vei lansa, în Canada, varianta în limba engleză a cărţii „Confesiunile unui anxios”. Care e povestea acestei iniţiative?
Lorand COZA: Într-adevăr, mai este foarte puţin timp până când un vis mare de-al meu va prinde viaţă. Mi-am dorit foarte mult să public varianta în limba engleză a cărţii mele în străinătate ca urmare a succesului pe care l-am avut în România. Iar datorită băimăreanului Eduard Soponar, directorul agenţiei de modeling Monica Models Management din Canada, acest vis al meu va prinde viaţă. Mă bucur mult că am ocazia de a lucra cu Eduard, un prieten drag mie care, iată, demonstrează concret că românii stabiliţi în străinătate ne fac să ne simţim mândri. Astfel, am gândit cu Eduard două evenimente, ne-am pus minţile la contribuţie pentru a depăşi unele bariere şi pentru a face lucruri măreţe pe mai departe. Da, îmi voi lansa cartea în Canada pentru că sunt sigur că şi acolo există mulţi oameni cu aceeaşi problemă pe care am avut-o şi eu şi care se vor bucura să găsească un suport în ceea ce am scris. Până la urmă, problemele pe care le întâlnim în viaţă par mai uşoare dacă empatizăm şi ne susţinem unii pe alţii.
R.: Ce program ai gândit pentru evenimentul de lansare?
L.C.: De fapt, vor fi două evenimente de acest gen, găzduite în două oraşe foarte mari din Canada. Prima lansare va avea loc în 18 iulie, în Calgary, iar cea de a doua, în 21 iulie, în Edmonton. La evenimentele de lansare voi avea sprijinul prietenilor mei canadieni, al unui grup numeros de anxioşi şi foşti anxioşi, dar şi al oamenilor de specialitate din domeniu. Cu acest prilej, vom citi din scrierile mele, vom construi scenarii şi ne vom împărtăşi unul altuia experienţa dobândită în urma acestei suferinţe. Pe scurt, va fi un eveniment motivant.

• „Confesiunile unui anxios”, un jurnal intim devenit public

Lorand Coza alături de bunii săi prieteni, Iulia Albu şi Cătălin Botezatu

R.: Ce te-a determinat să optezi pentru traducerea cărţii tale?
L.C.: De un an şi jumătate mi-am tradus cartea în limba engleză, punând astfel temelia la un vis pe care îl aveam de multă vreme: acela de a o face cunoscută peste hotare. Cred că, astfel, vin în ajutorul şi întâmpinarea altor oameni cu aceeaşi problemă ca şi a mea spunându-le că nu este sfârşitul lumii, că viaţa este frumoasă şi că, citind cartea, pot învăţa cum să treacă peste acest episod urât din viaţa lor. Ţin, totuşi, să reamintesc faptul că, practic, „Confesiunile unui anxios” nu este o carte, ci e jurnalul meu ţinut în perioada în care mă luptam cu atacurile de panică. Este ceva foarte intim devenit public. Şi, după ce m-am pus cât de cât pe un făgaş normal din suferinţa mea, am realizat prin ce trec şi câtă lume suferă ca mine. Astfel, am publicat scrierile mele ca să aduc îndeosebi speranţă şi linişte. Am structurat scrierile în trei părţi: descrierea stărilor mele şi detalierea lor, identificarea problemei care le-a pornit şi rezolvarea. Sute de oameni au răspuns pozitiv iniţiativei mele de a-mi face cunoscută povestea şi de a forma o comunitate care gândeşte altfel.
R.: Lansarea din Canada reprezintă o premieră. Vor mai urma alte lansări în străinătate?
L.C.: Aşa este, lansarea cărţii în Canada reprezintă o premieră şi sper să fie cu succes. Da, mai pregătesc ceva, un eveniment la fel de mare, dar toate detaliile la timpul potrivit.
R.: La trei zile de la lansare, românii şi canadienii se vor bucura de un concert al Alexandrei Stan. Organizarea evenimentului este semnată tot de tine şi Eduard?
L.C.: Aşa este. Alexandra Stan va concerta în 21 iulie, la Palace Theatre, ca urmare a invitaţiei noastre. Aceasta se bucură de un mare succes în toată lumea, cel mai cunoscut single al ei, „Mrs. Saxobeat” atingând aproape jumătate de miliard de vizualizări pe Youtube. Piesele Alexandrei Stan sunt cântate chiar şi de către staruri celebre în concertele lor, precum Selena Gomez.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.