Aproape 500 de proprietăţi, intabulate gratuit la Berbeşti

0
112
Întâlnirea “proaspeţilor” proprietari cu acte în regulă din Berbeşti

În cursul zilei de luni, la Căminul Cultural din satul Berbeşti, comuna Giuleşti, a avut loc o întâlnire cu cetăţenii cărora le-a fost înmânat un număr de 496 cărţi funciare, rezultate în urma implementării Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. La întâlnire a participat, alături de cetăţenii comunei Giuleşti, conducerea administraţiei locale, a Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş, precum şi a OCPI Maramureş, prin directorul Ovidiu Ştefan.

Astfel, de pe urma celei de a doua etape a implementării Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, un număr de 496 imobile de pe teritoriul acestei comune au fost măsurate şi intabulate gratuit, fără nici un cost din partea cetăţenilor. Mai mult, pentru imobilele cărora le-au fost deschise asemenea cărţi funciare, dar pentru care nu s-au realizat operaţiunile notariale corespunzătoare de deschidere a succesiunilor, preţul realizării tuturor operaţiunilor succesorale, pentru a aduce proprietăţile la nivelul proprietarului actual, va fi suportat tot de ANCPI, deci cetăţenii implicaţi nu vor avea de suportat nici un cost. În altă ordine de idei, administraţia din Giuleşti se situează printre comunele care au înţeles foarte bine importanţa Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară şi au acţionat în consecinţă, astfel că la OCPI Maramureş se mai găsesc în faza de recepţie încă 455 imobile, din 3 sectoare cadastrale, ce fac parte din finanţarea a doua. De asemenea, în cadrul etapei a treia de finanţare, UAT Giuleşti a încheiat un număr de 4 contracte prestări servicii, pentru 10 sectoare cadastrale cu 1.700 imobile şi o suprafaţă aferentă de 699,2656 ha.

O serie de avantaje pentru cei care şi-au intabulat proprietăţile

Pentru cetăţeni, avantajele intabulării imobilelor sunt foarte clare, cel puţin sub următoarele aspecte: înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor; utilizarea subvenţiilor APIA fără restricţii (din 2020, pentru accesarea subvenţiilor APIA devine obligatorie intabularea); posibilitatea de a accesa fonduri europene şi naţionale; posibilitatea de a folosi imobilele intabulate pentru diverse investiţii; posibilitatea de a folosi imo­bilele pentru gajarea unor împrumuturi bancare şi nu în ultimul rând, posibilitatea de a înstrăina, dona etc. imo­bilele intabulate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.