Dacă jocul de oină, sportul nostru naţional, a fost marginalizat după Revoluţie, Casa Regală are un respect deosebit. Cinstea se datorează, în primul rând, fostului campion naţional Viorel Bălin, care a scris „Oina pe plaiuri maramureşene”, carte primită cu specială consideraţie de Casa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Volumul a fost pus la loc de cinste în biblioteca Familiei Regale, de la Palatul Elisabeta.
Autorul s-a aflat în „slujba sportului cu minge mică şi baston” timp de 25 de ani. La nivel naţional, Viorel Bălin a fost cel mai bun oinist al anilor `50. A jucat într-un meci demonstrativ de oină cu Dinamo (1953), pe stadionul „23 August”, în prezenţa a 80.000 de spectatori. Un record neegalat până acum şi puţin probabil de acum încolo. Viorel Bălin spune că oina este singurul joc sportiv sută la sută românesc şi are multe asemănări cu baseball-ul, sportul naţional american. Cu toate acestea, diferenţele de percepţie ale celor două sporturi sunt imense, oina fiind ignorată de mass-media românească, în timp ce baseball-ul este un sport de o imensă popularitate în SUA.
„Oina este mult mai frumoasă. Are un regulament bine stabilit, în care jucătorul loveşte mingea cu bastonul (nu cu bâta), o prinde fără a folosi mănuşile, o joacă în careuri (nu fuge de ea) şi totodată se apără să nu fie ţintit de adversar. Este un joc spectaculos, atractiv şi dinamic. Baseball-ul este ca „una fuga” care se juca cândva pe câmp (mălăini). Nu-i mare lucru, dar dacă-i în America e altceva…” – spune cu oarecare patimă cel care a fost jucătorul numărul unu al acestui sport naţional.
Viorel Bălin vorbeşte mereu de importanţa oinei pentru identitatea noastră naţională şi de preţuirea pe care o avea acest joc înainte de 1989, când tinerii preferau să facă sport în aer liber şi nu “socializau” cu tabletele şi telefoanele în mână. Poate va veni şi vremea ca sportul naţional să stea la loc de cinste în ţara noastră!
