Valoarea adăugată este un concept economic care semnifică diferenţa dintre preţul de piaţă şi suma costurilor materiale încorporate într-un bun sau serviciu. Cu alte cuvinte, înseamnă valoarea nou creată în economie prin aportul forţei de muncă, al tehnologiilor şi informaţiei. Suma agregată a tuturor valorilor adăugate stă la baza determinării Produsului Intern Brut (PIB). Valoarea adăugată se obţine, preponderent, în sfera economică, în întreprinderile mari sau mici.
Despre PIB,… numai de bine
PIB-ul este un indicator de sinteză al economiei naţionale pe seama căruia se fundamentează întreaga planificare macroeconomică. Stă în centrul filosofiei bugetare anuale: artizanii construcţiei bugetare pornesc, în fiecare an, de la evoluţia probabilă a acestui indicator. Etapa următoare presupune definirea mărimii ”coeficientului fiscal”: acesta este un indicator specific lumii reci a finanţelor, care arată valoarea maximă a veniturilor bugetare ce poate fi realizată într-un an, pe calea prelevărilor fiscale. Coeficientul fiscal se exprimă în procente, pentru anul în curs acesta fiind de 30,32%. Din acest punct se armonizează cheltuielile necesare cu sursele de acoperire. Odată finalizat bugetul, din veniturile publice colectate statul îşi finanţează sectoarele economice aflate în subordine, sectoare apreciate ca mari consumatoare de venituri publice (implicit de valoare adăugată). În cadrul acestor cheltuieli, un loc aparte îl ocupă salarizarea aparatului de stat.
Statul se faultează singur
Astăzi, 1,22 milioane de angajaţi activează în sistemul bugetar, adică 25% din totalul forţei de muncă angajate (4,9 milioane). Din totalul salariaţilor plătiţi din bani publici, la finele lunii iunie 2018, 65% (cca 800 mii) lucrau în administraţia publică centrală şi 35% în aparatul de stat local, supra birocratizat. Conform datelor Eurostat, România a înregistrat, pe 6 luni din 2018, cea mai mare creştere a numărului de salariaţi la stat din UE: în 2017 s-au ”creat” peste 20.000 locuri de muncă, iar în 6 luni din 2018 încă 18.000 locuri de muncă. Dacă mai adăugăm aproximativ 250.000 de asistaţi social, avem un tablou sugestiv al politicilor economice şi sociale practicate de guvernanţi. Ne mai mirăm că angajatorii din economie nu mai găsesc persoane dispuse să lucreze?! Prin concurenţa pe care o practică statul cu întreprinderile economice, se faultează singur: compromite creşterea valorii adăugate, implicit a veniturilor bugetare. Cum îşi va menţine statul capacitatea de plată faţă de angajaţii săi? Dar faţă de pensionari? Atâta vreme cât nu se întrevăd premise ale creşterii valorii adăugate…
Avantajele muncii la stat şi marea inerţie a bugetarilor
De ce se îngrămădesc românii să lucreze la stat? Din mai multe motive: lefuri mai mari decât salariile din economia reală, program de lucru fix şi lejer, responsabilitate minimă, competenţe solicitate puţine, lipsa indicatorilor de performanţă etc. Toate aceste ”avantaje” reprezintă în acelaşi timp cauze ale birocraţiei, ineficienţei, abuzurilor, fraudelor etc. în sectorul public. O mare parte a bugetarilor este ancorată într-o inerţie amorfă atât de mare încât uneori îţi vine să crezi că ”dacă ar lipsi din peisaj, poate că lucrurile ar merge mult mai bine fără ei ”!
În câţiva ani, pe aceste meleaguri nu va mai locui nimeni
Conform datelor statistice, populaţia României scade zilnic cu 248 de persoane. Dacă mai adăugăm exodul tinerei generaţii spre ”alte zări de soare pline” se poate imagina un scenariu apocaliptic: în mai puţin de 150 de ani, pe aceste meleaguri nu va mai locui nimeni. Cu siguranţă că lucrurile nu vor sta aşa. Cu toate astea, realitatea ne arată o lipsă acută de forţă de muncă în România anului 2018, cu impact major asupra evoluţiei viitoare a economiei. Importul de forţă de muncă este o opţiune care ar trebui luată în analiză, tot mai serios posibil. Desigur, riscurile sunt semnificative. Puse în balanţă, avantaje vs riscuri, s-ar putea ca decizia unei astfel de întreprinderi să nu fie foarte greu de luat.
Există oare capacitatea decizională la nivelul Guvernului României pentru aşa ceva? Nu cumva trebuie să ne cerem voie de la ambasade sau de la Bruxelles pentru astfel de măsuri? Câtă vreme românii alimentează pieţele muncii deficitare din occident, este OK?! Dacă trebuie să acoperim golurile lăsate de cei plecaţi, avem sau nu avem voie să o facem?
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
