Cea de-a patra ediţia “Bufetului Muzical” stă sub semnul Doinei.
Proiectul NOD este invitatul Bufetului la adăpostul grădinii. „NOD New Old Doina aduce în prim-plan străvechea Doină Românească – Horea Maramureşeană. Temeiul fundamental al acestui proiect muzical sunt cele două calităţi pregnante, de-a dreptul vitale ale doinei, şi anume ritmul liber (parlando rubato) şi caracterul ei puternic improvizatoric. Tihna Inimii şi Taina Viului Grai. Aceste virtuţi ale doinei vin în întâmpinarea acestor doi muzicieni şi fac posibilă o îngemănare a cântului folcloric maramureşean autentic – trăitor şi a sonorităţilor acustice şi electronice din sfera jazzului”, precizează organizatorii. NOD înseamnă Maria Casandra (voce) şi Sorin Romanescu (chitară). Cei care vor să-şi potolească tihna inimii şi să afle taina viului grai sunt aşteptaţi marţi, 18 septembrie, de la ora 19, la grădina Dorobanţi din Bucureşti. Donaţie minimă recomandată: 25 lei.