Petrică și lupul
Astăzi, 6 octombrie, de la ora 1, cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși să vizioneze spectacolul “Petrică și lupul”, regia Iulian Bulancea, o misterioasă poveste, imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev. Un copil năstrușnic, animale prietenoase, muzica frumoasă si umbre captivante vă invită la aventura copilăriei: cum să-ți învingi frica? Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși. Intrarea este liberă!
Făt Frumos cel mofturos
Tot astăzi, 6 octombrie, de la ora 16, cei mici sunt invitați să vizioneze spectacolul ”Făt Frumos cel Mofturos și un Zmeu întors pe dos”, o poveste cu un Zmeu cu adevărat neobișnuit, un Zmeu sensibil, bun, care se emoționează, plânge, se îndrăgostește, iubește, cântă și dansează. Spectacolul se joacă la aeroport, în cadrul Maramureș Ballon Fiesta. Spectacolul va putea fi vizionat și a doua zi, în 7 octombrie, în același spațiu, tot de la ora 16. Intrarea este liberă.
Punguța cu doi bani
Mâine, 7 octombrie, de la ora 11, la Teatrul de Păpuși se joacă „Punguța cu doi bani”, regia Liviu Steciuc, un spectacol care prezintă peripețiile unui cocoș izgonit de-acasă, fiindcă nu făcea ouă. Mijloacele tehnice ingenioase, originalitatea păpușilor ale căror dimensiuni cresc și descresc pentru a le sugera spectatorilor profunzimea peisajului …sau pur și simplu, importanța unui anumit moment, contribuie la realizarea unui spectacol surprinzător.































