Demersuri pentru acreditarea produselor “Bun de Maramureş”

0
66

Experţi internaţionali din domeniul alimentar s-au întâlnit ieri, 8 noiembrie 2018, cu autorităţile maramureşene, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, pentru a discuta despre “Tradiţie şi inovare”. Întâlnirea face parte din proiectul ”Food Chains 4 Europe – FC4EU (Lanţuri alimentare pentru Europa)”, finanţat prin Programul Interreg Europe şi implementat de Consiliul Judeţean. Programul vizează crearea unor lanţuri alimentare durabile, în cinci regiuni participante din România (Maramureş), Olanda, Bulgaria, Italia şi Marea Britanie.
Evenimentul de la bibliotecă a debutat cu cuvântul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş. Acesta a precizat că autorităţile maramureşene au în vedere realizarea mai multor obiective. “Dorinţa noastră e aceea de a acredita produse cu Bun de Maramureş. Miercuri am fost implicat într-un proiect care se numeşte Plan de revitalizare a satului maramureşean şi care presupune anumite facilităţi pe care le vom oferi celor care doresc să construiască într-un stil arhitectural care să îmbine arhitectura tradiţională cu cea modernă din dorinţa de a elimina kitsch-ul care a pătruns şi pe la noi prin Maramureş. Planul înseamnă mult mai mult, inclusiv cultura gastronomică locală şi din această perspectivă sunt convins că şi în urma acestui proiect vom reuşi să punem în practică ce am început”, a adăugat Doru Dăncuş.
Au urmat prezentările participanţilor care au vorbit despre unele afaceri ce au în prim-plan produsele tradiţionale. De altfel, proiectul ”Food Chains 4 Europe – FC4EU (Lanţuri alimentare pentru Europa)” se focusează tocmai pe stimularea ino­vării în lanţul alimentar creat la nivel regional. „Proiectul va pune bazele unei reţele internaţionale formată din autorităţi, universităţi şi factori interesaţi la nivel local, ce împreună vor sprijini eforturile de inovare în lanţurile alimentare ce există deja la nivel regional. Partenerii se vor implica şi vor facilita schimbul de bună experienţă, precum şi procesul de învăţare din politicile regionale. Planurile de acţiune vor fi realizate pe fiecare regiune în parte”, se precizează în proiect.
Acţiunile vor continua astăzi, 9 noiembrie, între orele 10 şi 11,30, în sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Judeţean Maramureş, cu întrunirea Comitetului de Monitorizare al Proiectului. Tot astăzi, între orele 11,30 şi 13, la Palatul Administrativ din Baia Mare, va avea loc seminarul de prezentare a raportului preliminar şi a recomandărilor Peer Review.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.