Premii din Moscova

0
59

Delegaţia Palatului Copiilor din Baia Mare a reprezentat cu succes judeţul la concursul “Glorie patriei” din Moscova. Micile artiste s-au întors cu o tolbă de premii de la competiţia muzicală, derulată în capitala Rusiei în perioada 1-4 noiembrie.
Astfel, la interpretare vocală pop rock, Alexia Florescu a obţinut două premii I, la secţiunea română, respectiv hit internaţional. Diana Rednic a fost recompensată de asemenea, cu două premii I, în timp ce Ariana Lungu şi Elena Foris au obţinut fiecare câte un premiu I şi un premiu II. Ansamblul folcloric “Comorile Izei” care a reprezentat Palatul Copiilor din Baia Mare s-a clasat pe locul al doilea. În total: şase premii I şi trei premii II. Concursul a reunit participanţi din şapte state: Belarus, Bulgaria, Estonia, Kazakhstan, Republica Moldova, România, Rusia.
Din juriul internaţional al competiţiei, a făcut parte şi prof. Doina Bentu, în calitate de preşedinte, alături de alţi patru specialişti din ţările participante. Copiii băimăreni au mai susţinut un program artistic pentru invitaţii ambasadorului şi pentru comunitatea de români din Moscova. Pentru deplasarea la acest festival, aleşii judeţeni au alocat 20.500 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.