Cultura și societatea

0
101

În ansamblu, cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de un popor în procesul muncii sociale desfăşurată de-a lungul  istoriei sale. Teoretic, de un bun spiritual ar trebui să beneficieze toţi membrii societăţii, indiferent de vîrstă şi categoria socială din care provin. Deşi accesul la cultură rămîne neîngrădit, în demersul cultural este implicată o minoritate, aflată în postura producătorilor şi consumatorilor de cultură. Între cele două categorii, pentru a nu se crea confuzie, trebuie făcută o precizare. Ca orice marfă, cultura se produce, se vinde şi se cumpără, în funcţie de valoarea şi calitatea ei. Oamenii consacraţi culturii exercită o profesie mai specială şi trăiesc de pe urma propriului produs. Pe lîngă multă muncă, în creaţiile lor, investesc originalitate, creativitate, talent şi imaginaţie. Însuşiri ce nu stau la îndemîna oamenilor obişnuiţi, inclusiv a celor iubitori de cultură. Cum cenzura a fost eliminată, şi oricine poate scrie orice, s-a înmulţit numărul celor care se cred şi oameni de cultură. Adevăraţii oameni de cultură sunt personaje şi personalităţi cunoscute pe plan naţional, şi eventual local, ce fac parte din asociaţii şi uniuni profesionale din toate domeniile: literatură, arte vizuale, muzică, ştiinţe reale şi umaniste. Cu improvizaţii şi lucrări plagiate nu poate fi vorba de cultură. Deşi uneori oamenii de cultură par idealişti, produsul lor reflectă realităţile societăţii raportată la o perioadă de timp. Clasicii literaturii interbelice, în opera lor, s-au inspirat din realităţile satului românesc, unde populaţia ţării a fost majoritară. După război, întreaga cultură a fost nevoită să se adapteze cerin­ţelor fostului regim, iar dizidenţii riscau să fie marginalizaţi. Dacă politicienii ar ţine seamă de mesajele oamenilor de cultură, o bună parte din derapajele societăţii ar putea fi corectate. Spre deosebire de artizanii culturii, percepuţi ca personaje erudite, consumatorii sînt oameni obişnuiţi, cu diverse profesii şi preocupări. Care pentru unul sau mai multe genuri de cultură au făcut o pasiune, un mod de a-şi petrece timpul liber util şi plăcut. Peste tot în lume, educaţia prin cultură începe în şcoală, unde tinerii dobîndesc primele cunoştinţe teoretice de cultură generală, capitol la care românii, cît de cît şcoliţi, stau relativ bine. În timp ce tinerii noştri cunosc despre alţii o mul­ţime de lucruri, alţii despre noi habar nu au unde sîntem şi pe ce lume trăim. Lumea civilizată, spre care tindem, este nu neapărat şi cultă, după cum s-ar crede.
La ei, ca la noi, oamenii obişnuiţi, muncesc pînă la anii pensionării şi nu sînt interesaţi nici măcar de cultura din propria ţară. Dacă vor să se culturalizeze, o fac la bătrîneţe, cînd au timp şi resurse financiare suficiente, încît să le permită să meargă unde doresc. O bună parte din turiştii europeni este formată din oameni de vîrsta a treia, nu din tineri. Cu ce probleme se confruntă românii ajunşi la bătrîneţe ştim cu toţii. Pentru ca tinerii să devină consumatori de cultură, cunoştinţele teoretice trebuie consolidate în instituţii specializate, menite să promoveze cultura. Prezenţa tinerilor în muzee, expoziţii, săli de teatru, de spectacole, participarea la evenimente culturale, de ţinută, face mai mult decît zece lecţii teoretice desfăşurate într-o sală de clasă austeră. Cu excepţia învăţămîntului artistic şi a unor cadre didactice preocupate să-i scoată pe copii în lume, şcoala noastră promovează în mică măsură educaţia prin cultură. În materie de cultură, la ce oferă posturile Tv, orice comentariu este inutil. Din păcate, pseudocultura importată din Occident face deliciul multor români certaţi cu educaţia în general. Pe de altă parte, în ce măsură cultura, să-i zicem modernă, reuşeşte să-şi facă simţită prezenţa pe piaţa culturii europene un cuvînt de spus au specialiştii. Ceva totuşi se mişcă. Premiile obţinute la festivalul filmului de la Cannes, de tinerii regizori români, denotă că cinematografia românească începe să-şi reintre în drepturi. În plan cultural, despre alte succese nu am auzit. Şi totuşi, salvarea culturii noastre vine din altă parte. La români, străinii apreciază genul de cultură rurală, populară, bazată pe tradiţii şi obiceiuri venite din istorie şi transmise de la o generaţie la alta. Impactul dintre acest gen de cultură şi civilizaţie rămîne o altă temă de discuţie.

Prof. Vasile ILUȚ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.