Programul Național de Dezvoltare Rurală, PNDR după cum este cunoscut de toți fermierii, va înceta să mai existe după anul 2020.
El va fi înlocuit de un Plan Național Strategic, însă care va avea alocați mai puțini bani pentru investiții. Carmen Boteanu, director general adjunct în PNDR, a precizat: „Ce urmează în exercițiul financiar post 2020, nu o să mai avem un Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), ci vom avea un Plan Național Strategic. Asta înseamnă că regulile se complică din perspectiva accesării acestor finanțări, în ideea că atât banii din Pilonul II pentru dezvoltare rurală, cât și banii din Pilonul I pentru plățile directe, vor fi alocați în cadrul acestui document strategic la nivel național. Spunem că va fi un efort mult mai mare la nivel național pentru că toate analizele socio-economice, indicatorii, vor trebui realizate în comun. Din perspectivă financiară, e și bine, e și rău. Pe de o parte, propunerea arată suplimentarea sumei pe Pilonul I, dar reducerea acesteia pe Pilonul II. Ce înseamnă asta pentru noi: că vom avea mai puțini bani pentru investiții, dar România are nevoie de investiții, deoarece nu facem parte din categoria statelor puternice care și-au epuizat toate nevoile investiționale. Noi încă avem nevoie de investiții și atunci va trebui să accentuăm negocierea la nivel european pentru susținerea unei alocări cât mai importante pe acest pilon”.































