Prima conferință națională a asociațiilor de elevi, în Baia Mare

0
174

Sâmbătă, 17 noiembrie, de Ziua Internațională a Elevului, Asociația Elevilor din Maramureș (președinte Darius Filip) a organizat, în municipiul Baia Mare, prima conferință națională a asociațiilor de elevi din țară – “Reprezentarea Elevilor din România – trecut, prezent și perspective de viitor”. Au participat delegați din județele: Constanța, Călărași, Ilfov, Bacău și Vâlcea.
În urma acestei întruniri, reprezentanții celor șase asociații de elevi au reușit să concretizeze următorii pași necesari progresului mișcării independente de reprezentare a elevilor din România. Astfel, aceștia au semnat “Declarația de la Baia Mare”, prin care își asumă intensificarea procesului de colaborare între organizații în vederea federalizării, realizării priorităților comune la nivel național și dezvoltării sistemului educațional. Semnatarii declarației sunt: Darius-Marian Filip – președinte Asociația Elevilor din Maramureș, Andrei-Mihai Tănase – președinte Asociația Elevilor din Constanța, Emma Movilă – președinte Asociația Elevilor din Călărași, Anne-Marie Arcidiacono – președinte Asociația Elevilor din București și Ilfov, Sebas­tian Badea – președinte Asociația Vâlceană a Elevilor și Cristian Ghingheș – fondator Asociația Elevilor din Bacău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.