De Crăciun, „Bucurie la cutie”

0
72

Ediția 2018 a programului „Bucurie la cutie” a însemnat daruri bogate pentru copiii de care Fundația „Mereu Aproape” are grijă prin campania socială „Schimbă o viață”. La ei au ajuns sutele de cutii pline cu haine și încălțăminte, rechizite și jucării, dar și cu alimente, toate menite să le aducă în suflet bucuria sărbătorilor de iarnă. Cei 611 beneficiari ai programului provin din familii modeste, precum și de la grădinițe și școli din București și din județele: Arad, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea.
Darurile au fost pregătite cu multă grijă de donatorii și partenerii Fundației: Compania Sika România, Școala Pro Ingenio, Grădinița Happy Planet Kids, Cris-Tim, Accent Travel & Events, Leroy Merlin România, Alka, Badenis, Alex Star, G2Travel, Grădinița Alegra, Rostar, Sultan, Arcade Cafe, Novotel, departamentul Programe al Antenei Group. Programul „Bucurie la cutie” se desfășoară din anul 2013. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația „Mereu Aproape” depășește 13 milioane de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.