Nemulţumiri în rândul pensionarilor maramureşeni care au lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (IPEG). Oamenii se consideră discriminaţi în comparaţie cu cei pensionaţi înainte de 1 aprilie 2001 şi cei care au prestat aceleaşi activităţi miniere după această dată. Supărarea foştilor angajaţi de la IPEG vine de la formula de calcul a pensiilor, total diferită pentru cei care au activat în subteran înainte de 1 aprilie 2001, despre care spun că au fost avantajaţi, spre deosebire de cei care au intrat în pensie ulterior. Mai mult, aceştia spun că acum activităţile prestate la IPEG nu mai sunt încadrate la categoria subteran, ci în grupa I de muncă.
“Procedând astfel, aţi creat un cadru de nedreptate, de nelegalitate şi discriminare şi mai adânc între noi şi colegii din unităţile miniere, mai ales că în cele mai dese situaţii intram şi ieşeam pe lucrări miniere făcând aceeaşi muncă…Vă atragem atenţia că aproape toţi am primit decizia calculată în baza Legii 192/2015 prin care ne-aţi calculat acel punctaj suplimentar de 50% pentru fiecare an de grupă (specială) de subteran, deci indirect aţi recunoscut munca noastră în condiţii speciale, iar această lege nu este abrogată. Să înţelegem că atunci când aţi schimbat stagiul de cotizare de 20 la 30 de ani ne încadram în grupa specială? Asta pentru că urma să ne îngheţe pensiile, iar acum când ar trebui să beneficiem de punctajul pentru grupa de muncă şi sumele aferente nu ne mai încadrăm în condiţii speciale?”, precizează Vasile Leş într-o scrisoare înaintată prefectului judeţului Maramureş, Vasile Moldovan. Documentul mai include semnăturile altor 18 persoane, aflate în aceeaşi situaţie.
În acest context, oamenii au fost chemaţi la Prefectură la şedinţa comisiei dialogului social pentru a se găsi o soluţie. La dialog a fost prezent şi directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Maramureş, Vasile Ghişe. Acesta a detaliat toate procedurile şi preverile legale de care s-a ţinut cont în stabilirea drepturilor de pensie. Vasile Ghişe le dă dreptate oamenilor, arătând că s-au creat unele diferenţieri prin legislaţia aflată în vigoare, dar precizează că reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii nu fac altceva decât să pună în aplicare legea. Problema a fost ridicată şi la o consfătuire din Braşov, dar situaţia a rămas neschimbată. Vasile Ghişe spune că ei pun în aplicare o adresă primită de la Casa Naţională de Pensii prin care se menţionează că IPEG nu e unitate minieră. În Maramureş sunt 120 de persoane care se încadrează în această categorie. Pentru ca problema foştilor salariaţi de la IPEG să se rezolve, trebuie făcute demersuri la nivel central.




























