Tribul lui Bud

Dac’ ar fi să dau motorului de căutare porunca să găsească în toate titlurile de cărţi apărute în România după 1989 un cuvânt de pe coperta ultimei cărţi a domnului Nicolae Bud, sunt sigur că n-ar izbuti. Este cuvântul prietenie, iar titlul “Comorile prieteniei”.
Cuvântul prietenie, alături de altele aflate în carte, de idiomuri şi de expresii din vremuri revolute, ca patriot, instinct naţional, moravuri publice (?!), binele comun, oameni ai cetăţii etc. au devenit toate arhaisme nepomenite astăzi de dascăli la şcoală, sau pur şi simplu au dispărut în ultimii 30 de ani şi nu sunt cunoscute de majoritatea absolută a românilor. Şi tot de 30 de ani, am primit învăţătura că democraţia înseamnă voinţa majorităţii. Venită dinspre Apus nu are, deci, cum să fie altfel, decât “politically correct”…
Întorcându-mă la cartea domnului Bud, aş numi-o aproape un miracol. Pentru că, între scoarţele ei vorbesc de patriotism, preţuire, respect, pietate, valori, vrednicie, dedicaţie – opresc aici lista “arhaismelor” din volum – Patriarhi ecumenici trimişi de Cristos să vegheze lângă Sfânta Sofia, academicieni, istorici, bancheri, miniştri, universitari, jurnalişti, critici literari, medici, preoţi ortodocşi şi greco-catolici, preşedinţi de Curţi Constituţionale, artişti populari, sportivi cu faimă, dascăli de ţară, directori de colegii naţionale, parlamentari, diplomaţi, sinologi, geologi, ingineri minieri, primari, agronomi, generali, ambasadori, filosofi. Au vorbit la o aniversare, dar nu au vorbit “aniversar”. Fără laude, sau panegirice. Au aplaudat toţi munca me­reu nesfârşită a autorului, pentru binele nesfârşit al celorlalţi. La încheierea cărţii sunt aşezate poze color cu oameni mari, frumoşi, şi copii, mulţi copii, heruvimi blonzi alături de un bunic – se putea să-l cheme altfel pe bunic? – îl cheamă Ion. Peste tot apare Bud, ca un patriarh din “Vechiul Testament” de astă dată un patriarh maramureşean, înconjurat de toţi ai lui. Tutelă biblică întărită, apoi, de alte poze, alb/ne­gru, cu alţi părinţi, mai vechi, şi de alţi bunici, bunicii bunicului. Într-un mileniu întunecat, de invazii pustiitoare şi toate câte au urmat, tribul lui Bud, de oameni liberi, a crescut în ortodoxie, cultul liderului, democraţia obştei, respectul pentru familia creştină, tradiţionalisme, conservatorism şi iubire de ţară. Peste ei, astăzi, transferuri şi împrumuturi lingvistice ciudate, infatuări post – postmoderniste, cyberspaţii, cruciade rebrănduite, de democratizare dogmatizată, supremaţisme, omul 2.0 al lui Google şi Facebook, LGTB-işti vrednici de milă, scoşi la promoţie de ordinea liberală pe străzi, în legislaţie, la Hollywood şi în şcoli, vin şi trec. Se prefac că înţeleg, că sunt de acord şi cooperează. În realitate nu-i poate schimba nimic, decât extincţia. Au rămas ca primii creştini din secolul III, din vremea împăratului Diocleţian. Gata mai degrabă să fie aruncaţi la fiarele sălbatice, decât să renunţe la credinţa lor.
Am înţeles, cred, legătura dintre meseria de bază a autorului şi ultima sa ispravă editorială. Pentru mine, cartea lui Bud, căutător de metale în vintrele pământului, este la fel ca o stea neutronică. Într-un volum extraordinar de mic, de numai 2 şi 1/2 x 12 x 20 cm domnia sa, specialist în elementele foarte grele dintr-un tabel celebru al elementelor, a concentrat o Românie întreagă, profundă, de miliarde şi miliarde de kilometri cubi de materie fizică, şi tot miliarde şi miliarde de kilometri cubi de ima­terialitate.
O Românie în toată frumuseţea ei, coborâtă într-un alai de îngeri cu aripi albe, miţoase, din Nord peste Carpaţi, către Dunăre, Marea Neagră şi Sudul cald.
Radu Toma, Istoric