Fiscul va publica „lista albă” a celor mai serioşi plătitori de taxe şi impozite

0
58

Fiscul intenţionează să publice o „listă albă”, care să conţină numele celor mai serioşi plătitori de taxe şi impozite din România. Lista albă face parte dintr-un set de măsuri menite să eficientizeze colectarea veniturilor la Bugetul general consolidat.
Astfel, ANAF va iniţia modificarea legislaţiei în vederea reglementării prin Codul de Procedură Fiscală a posibilităţii publicării unei „liste albe” a contribuabililor buni plătitori, de o manieră similară cu cea a publicării listei contribuabililor care înregistrează obligaţii restante de plată.
Contribuabilii recunoscuţi ca fiind plătitori serioşi de taxe şi impozite vor beneficia şi de facilităţi fiscale, de o reducere a cuantumului datoriilor că­tre stat (NR: o reducere de câteva procente a taxelor şi impozitelor pentru anumite formulare fiscale, pre­cum Declaraţia Unică).
Facilităţile fiscale pentru bunii plătitori de taxe şi impozite vin să echilibreze „balanţa”, pentru că statul pregăteşte o restructurare financiară, mai exact un fel de amnistie fiscală, care să îi ajute pe românii cu datorii la stat să îşi poată diminua creanţele şi să le poată achita în tranşe.
Restructurarea fiscală 2019 se va adresa, în linii mari, către două categorii de datornici:
• către cei cu datorii mai mici de 1 milion de lei
• către cei cu datorii mai mari de 1 milion de lei.
Ce se întâmplă cu persoanele care au datorii mai mici de 1 milion de lei, acumulate până la 31 decembrie 2018?
Proiectul restructurării fiscale prevede anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la 31 decembrie 2018, administrate de ANAF, cu următoarele condiţii:
• stingerea până la 30 noiembrie 2019 a obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018
• stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligaţiilor bugetare principale cu termene de plată cuprinse între 1 ianuarie 2019 şi 30 noiembrie 2019
• depunerea până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal
• depunerea, până la data de 30 noiembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.
Ce se întâmplă cu persoanele care au datorii mai mari de 1 milion de lei, acumulate până la 31 decembrie 2018?
Aceste persoane vor beneficia de „Crearea unui mecanism alternativ procedurii de acordare a eşalonării la plată, reglementată deja în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un mecanism de restructurare a obligaţiilor bugetare la 31 decembrie 2018”.
Iată ce va prevede le­gea pentru această categorie de contribuabili cu datorii:
• aplicarea măsurii pe o perioadă limitată de timp (6 luni) astfel încât contribuabilul care se află în această situaţie să ia o decizie cu privire la situaţia sa, în sensul de a-şi restructura datoriile bugetare, care implică şi o restructurare a companiei
• posibilitatea accesării acestei forme de restructurare a datoriilor de către toţi contribuabilii, persoane juridice de drept public sau privat, care au obligaţii de plată şi dificultăţi financiare generate de disfuncţionalităţi de natură structurală, şi au datorii mai mari de un milion de lei, prin notificarea organului fiscal competent cu privire la intenţia de restruturare şi apelarea la un expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare similar planului de reorganizare în cazul insolvenţei.

În luna iulie, ANAF va publica „lista ruşinii”

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va publica, în această lună, lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T2 2019, conform legislaţiei în vigoare.
În „lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în trimestrul II 2019. „Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.