Moment istoric ieri, pentru Șomcuta Mare. A avut loc inaugurarea oficială a serviciului integrat de urgență, adică punctul de lucru SMURD Șomcuta Mare, aflat în subordinea detașamentului de Pompieri „cpt.Marchiș Adrian” Baia Mare din cadrul ISU Maramureș. La deschidere, Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, a avut alături mai mulți miniștri.
Astfel, la eveniment au fost prezenți: maramureșeanca Sorina Pintea (Ministrul Sănătății), Radu Oprea (Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și antreprenoriat), Ioan Deneș (ministrul Apelor și Pădurilor). De asemenea, prezenți au mai fost prefectul județului și președintele Consiliului Județean, parlamentari, consilieri județeni și locali, șefi de servicii din structurile MAI și reprezentanți ai serviciilor sanitare din județ.
Administrația locală din Șomcuta Mare s-a zbătut mult pentru a realiza această investiție, extrem de importantă pentru întreaga zonă a Chioarului: „Până să ajungem aici a fost nevoie de multă muncă, răbdare și fonduri, dar în cele din urmă am reușit să obținem ceea ce ne-am propus. E vorba despre o investiție realizată cu fonduri substanțiale, dar extrem de utilă pentru comunitate, pentru întreaga Țară a Chioarului. Vorbim aici de o zonă ce nu are un serviciu care să preia urgențele medicale (centru de permanență sau spital), o zonă expusă riscului de producere a accidentelor rutiere (fiind traversată de un drum european). De acum, la Șomcuta Mare, Pompierii, Salvarea și SMURD vor lucra împreună, ca un serviciu integrat și vor putea interveni la toate urgențele care pun viața în pericol: incendii, accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, ori urgențe medicale”, a declarat primarul Gheorghe-Ioan Buda. „Ideea de a deschide acest punct de lucru SMURD la Șomcuta a venit în urmă cu mai mulți ani, ca o dorință a noastră de a scurta timpul de răspuns la intervenții și de a veni în sprijinul populației din această zonă. Acest centru integrat de urgență va deservi orașul Șomcuta Mare cu satele arondate, comunele Valea Chioarului, Remetea Chioarului, Boiu Mare, Mireșu Mare, Satulung, precum și satul Chelința care aparține de Ulmeni. În acest fel dorim să venim în sprijinul populației și să prestăm servicii de calitate. De asemenea, mulțumim pentru sprijin Consiliului Județean și primăriei din Șomcuta Mare, dar și autorităților centrale”, a spus col. Pavel Baltaru, insp. șef ISU Maramureș.
Înființarea serviciului, imperios necesară în Țara Chioarului
Realizarea acestui serviciu integrat de urgență tocmai la Șomcuta Mare a fost determinată de mai multe analize și indicatori, aspecte discutate la nivel interministerial: „Sunt emoționată pentru că atunci când vin în Maramureș, vin acasă! De fiecare dată când în Comisia interministerială, formată din reprezentanți ai Ministerului de Interne și ai Ministerului Sănătății se discută aspecte legate de județul Maramureș, cu siguranță sunt subiectivă, dar și obiectivă pentru că pot să spun că am ajuns să cunosc foarte bine realitățile acestui județ și pot spune că este o mare bucurie ce se întâmplă astăzi aici! Indicatorii prezentați în Comisia inter-ministerială care decide inclusiv înființarea stațiilor de ambulanță au scos în evidență faptul că este nevoie de această substație SMURD în Șomcuta Mare. Știm cu toții strădania voastră și m-aș adresa cu vouă, pompierilor, paramedicilor, lucrătorilor ambulanței. Cunoaștem strădania pe care o depuneți zi de zi, 24 de ore din 24. Aș mulțumi și autorităților locale și județene pentru că atunci când există sprijin și consens, lucrurile merg, pentru că sănătatea nu are culoare politică. La final nu pot decât să vă urez succes!”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.
Tot în cadrul evenimentului s-a făcut și o slujbă de sfințire. Pe lângă serviciul SMURD, în noul spațiu funcționează stația de salvare și punctul de lucru al pompierilor din Șomcuta Mare. Serviciul integrat de urgență va fi deservit de o mașină SMURD, o ambulanță și două mașini de stingere a incendiilor.