Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare este prima instituție de învățământ din județul Maramureș care a accesat fonduri de la Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+, pentru formarea internațională a 6 cadre didactice de discipline tehnologice din școală, printr-o mobilitate desfășurată în cadrul proiectului „Experiențe profesionale și interculturale europene prin Erasmus+”.
Participanții la mobilitate au parcurs 40 de ore de formare, în perioada 13-17 ianuarie 2020, la Centro de Formação Profissional da Industria Eletronica, Energia, Telecomunicações, e Tecnologias de Informação (CINEL), Lisabona, Portugalia.
Pe parcursul activităților de formare, profesorii de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” au colaborat în echipă cu formatorii de la CINEL, „au făcut schimburi de idei și de experiențe profesionale proprii, privind modalități eficiente de abordare a conținuturilor specifice domeniului Electronică automatizări, astfel încât elevii să progreseze în învățarea meseriei și să devină interesați de obținerea performanței în pregătirea profesională” – a precizat prof. Markovits Mihaela, responsabilul proiectului.
Toți participanții au finalizat cu succes stagiul internațional de formare și au dobândit cunoștințe, abilități și competențe pentru a realiza în viitor un demers didactic modern la disciplinele din domeniul VET, adaptat nevoilor de dezvoltare profesională și personală ale elevilor, pentru o mai bună inserție pe piața muncii a acestora la absolvirea școlii.
Prezent în mobilitate, ca monitor al activităților desfășurate de profesorii de discipline VET în cadrul proiectului, prof. Pop Vasile Grațian, directorul Colegiului Tehnic „George Barițiu”, a apreciat rezultatele obținute de participanți în stagiul de formare internațională de la CINEL, precizând faptul că acestea „vor fi folosite în școală pentru implementarea bunelor practici în predarea-învățarea disciplinelor tehnologice, pentru a crește absorbția pe piața muncii a viitorilor absolvenți și șansele de dezvoltare în carieră ale acestora”.




























