Tradiții • Furca (cujălca) – arvonul pentru măritat

0
23

În contextul economiei autarhice, gospodăria tradițională a practicat o diviziune socială a muncii în care femeii i-a revenit rolul de a-și hrăni familia, precum și de a o îmbrăca, dimpreună cu casa. Furca de tors (lb. latină furca = lemn despicat) este funcție a specializării femeii în meșteșugul țesutului, alături de alte unelte: melița, fusul (între care cel cu zurgălăi este o capodoperă a genului), rășchitorul, vârtelnița, sucala, mașina de tors, țevile, stativile (războiul de țesut), suveica, brăglele ș.a. Cu timpul, furca de tors a căpătat, pe lângă rolul ei utilitar și un atribut de mesager al dragostei; astfel, ea a devenit adevărat obiect de artă, care conținea un cod al dragostei dintre cei doi protagoniști, relatează dr. Ilie Gherheș.

„Ca purtător al dragostei, cujălca era înmânată celei alese în șezătoare sau la claca de tors. Dacă unui fecior i se refuza darul și fata nu ieșea după el să-l petreacă, atunci furca de tors era ruptă, precum și fusul pe care aceasta îl avea. În timp, furcile de tors au devenit atribut al meșterilor specializați care, chiar dacă erau uneori analfabeți, deveneau geniali prin ornamentică: dintele de lup, x-ul, pătratul, rombul rozeta, arcul de cerc, crucea, care alternau cu spații neîmpodobite, de liniște, precum și cu registre florale”, a mai punctat Ilie Gherheș, șef secție în cadrul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare. Potrivit muzeografului, torsul a fost cea mai răspândită îndeletnicire feminină, iar Maica Domnului este considerată ocrotitoarea acestui meșteșug casnic; în acest context, este de amintit că și Baba Dochia a fost încremenită tot cu furca la brâu sau că protopărinții omenirii, atunci când au fost izgoniți din Rai, li s-a pus în mână o sapă și o furcă, pentru Adam și Eva. În popor există și câteva credințe populare legate de cujălca: nu se toarce în ziua de marți pentru a nu se răzbuna Marțolea; nu se toarce vineri pentru a nu o supăra pe Sf. Vineri; cujălca veche era interzis a se rupe, a se tăia sau a se face din ea alt obiect, ea era dosită bine pentru a se păstra astfel sporul casei; cujălca nu se ținea culcată și nu se lăsa niciodată goală, ci în caier, iar fusul rămânea cu fir – altfel aduceau pagubă în casă; a toarce în sat, pe bani, era o muncă apreciată, iar acestor femei li se vor șterge din păcate, informează Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.