Furt din hrana bolnavilor la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

0
368

• Abateri grave, fără respectarea prevederilor legale la achizițiile
de alimente •

Președintele Consiliului Județean Maramureș a dispus un control la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în vederea verificării aspectelor semnalate în spațiul public cu privire la calitatea și gramajul meniurilor servite pacienților.

O echipă mixtă de control, constituită din reprezentanți ai Corpului de control și un consilier din cadrul cabinetului președintelui a demarat, în 27 ianuarie 2021, verificări privind modul de realizare a achizițiilor publice, a aprovizionării și recepției produselor alimentare utilizate la prepararea meniurilor zilnice ale pacienților.
Urmare verificărilor efectuate, au rezultat următoarele:
• Conceperea meniurilor s-au efectuat sub pragul valorilor prevăzute în actul normativ.
• Nu s-au respectat cantitățile de carne și alte materii prime specificate în Rețetarul aprobat de către conducerea unității sanitare.
• Deși produsele alimentare s-au eliberat cu o frecvență de 2 ori pe săptămână, acestea au fost declarate ca și produse perisabile. Unde au dispărut? În sacoșele cui?
• Cantitățile de alimente și produse alimentare existau doar scriptic în stoc, nu și faptic! De asemenea au existat diferențe mari cantitative dintre stocurile de alimente existente și cele declarate de unitatea sanitară la data de 31 ianuarie 2021. Reprezentanții Blocului alimentar nu au respectat rețetele aprobate prin Rețetar, pierzându-se astfel cel puțin 50% la carnea de vită și 30-40% la carnea de pui.
Pornind de la cantită­țile de alimente aflate în stoc, la data de 31 decembrie 2020, și intrările de produse alimentare înregistrate în contabilitate în cursul lunii ianuarie 2021, s-au putut determina prin scăderea cantităților de alimente consumate, cantitatea de alimente care ar fi trebuit să se regăsească în stoc la data de 31 ianuarie 2021, constatându-se lipsuri mari la alimente.

În 2020 • Bugetul alocat hranei pacienților a fost de 1.750.000 lei, din care s-a utilizat 1.603.270 lei

În luna ianuarie 2021, din suma de 159.178 lei alocată asigurării hranei beneficiarilor, au fost cheltuiți propriu-zis doar 100.401,929 lei, diferența de 58.776,07 lei reprezentând o economie folosită în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate sumele respective.
Totodată, au fost identificate situații în care cantitățile de materii prime solicitate spre a fi eliberate din magazie, au fost mai mari decât necesarul raportat la numărul de pacienți, cantitățile suplimentare de alimente nefiind identificate în niciun alt preparat din cadrul meniurilor zilelor lunii ianuarie 2021 (ex. miere de albine).

S-au înregistrat ca perisabilități alimente care nu existau decât scriptic, nu și faptic

Din analiza situațiilor puse la dispoziția Corpului de control, reiese că inventarierea faptică a alimentelor aflate în Magazie, prin compararea cu stocurile scriptice, se realizează odată la 3 sau 4 luni, iar diferența cantitativă (minusul) care se înregistrează este declarată ca perisabilitate. S-a constatat că au fost înregistrate perisabilități la cartofi, ouă, lapte, iaurt, pulpe de pui, brânză de vacă, brânză telemea, piept de pui, smântână, tacâm de pui, pulpă de vită, ficat de pui, pulpă de porc, cașcaval. Și atunci trebuie să ne întrebăm: s-au regăsit vreodată toate aceste alimente în farfuria bolnavului?…
Din analiza rețetelor produselor finite care au compus meniurile zilnice stabilite pentru ianuarie 2021 a reieșit că preparatele lichide servite pacienților NU au fost realizate pe bază de carne (excepție făcând supa de pui în care se introducea tacâmul de pui). Singurele meniuri care au oferit pacienților la cină preparate pe bază de carne au fost cele pentru pacienții arși (7 seri pe săptămână), pacienții cu diabet, lăuze, pediatrie, pacienții oncologici, cu ulcer și regim gastric (o seară pe săptămână).

Furt din meniul bolnavilor: pateuri, morcovi, țelină, ceapă și pătrunjel rădăcină!

În data de 18 ianuarie 2021, deși s-a identificat nevoia eliberării din magazie a unei cantități de 50 bucăți de pate de ficat, din magazie s-au eliberat doar 17 bucăți pate de ficat, reprezentând o cantitate insuficientă pentru necesarul acelei zile. Diferența… s-a evaporat! La fel, preparatele servite bolnavilor au fost obținute fără să conțină ceapă, morcovi, țelină, pătrunjel rădăcină. Nu s-a eliberat din magazie, deși a fost solicitat, necesarul de 67 kg ceapă, 75 kg morcovi, 10 kg țelină și 10 kg pătrunjel rădăcină! Să nu mai vorbim că din meniul “Griș în lapte cu stafide” au lipsit stafidele, ori “Salată orientală cu măsline” au lipsit măslinele!
Pacienților cu Diabet și afecțiuni digestive le-a fost servit, în cadrul meniului, același preparat de bază atât la prânz, cât și la cină.

Rețetarul unității sanitare, incomplet. Gramaje insuficiente, deficiențe la modul de realizare a achizițiilor

Pe lângă faptul că bolnavii internați în spital nu beneficiau de meniuri complete, de mâncare cu toate ingredientele necesare, de carnea atât de necesară unei anume categorii de bolnavi cu afecțiuni specifice, de gramaj complet doar pe hârtie, nu și în realitate, s-au constatat deficiențe și la modul de realizare a achizițiilor. Cu ocazia efectuării controlului s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește modul de realizare a achizițiilor de alimente și produse alimentare. Astfel, în ianuarie 2021, au fost realizate achiziții directe distincte pentru aproape fiecare aliment și produs alimentar în parte, pe baza unor note justificative întocmite în luna ianuarie a fiecărui an, fiind astfel utilizate metode de calcul care au condus la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție, divizând astfel contractul de achiziție publică, în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, fără a fi urmărită inițierea uneia dintre procedurile de achiziție reglementate de legea în vigoare.
Managerul interimar al unității spitalicești va dispune, prin decizie managerială, constituirea unei comisii de cercetare administrativă care va avea sarcini serioase de îndeplinit. În ce privește sancțiunile, nu se știe cine le va primi și dacă le va primi cineva…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.