Denis, un copil de mare excepție

2
1665

Cu totul întâmplător, cam cu două luni în urmă, mă aflam pe malul unui lac de lângă Baia Mare unde am surprins o discuție, dintre doi adulți, despre un copil foarte “muzical”.
Atent fiind, mai ales că pe unul dintre cei doi îl cunoșteam ca pe un bun amator de cântec, practicând muzica lăutărească, am intrat și eu în vorbă. Se concluziona apăsat că băiețelul are un auz perfect. Am dedus imediat că e posibil să fie vorba despre un “auz absolut”, caz extrem, extrem de rar.
Cred că, la câteva sute de mii de copii se poate naște unul cu “auz absolut”. Mirarea mi-a fost cu atât mai mare cu cât era vorba despre un bă­iețel de clasa a 4-a, dintr-un sătuc nu prea departe, unde educația muzicală, bănuiam eu, că nu poate fi deosebită chiar dacă și tatăl copilului (cel de-al doilea adult) spunea că și el cântă la un instrument.
Cum în cei aproape 60 de ani de când profesez în domeniul muzical, nu întâlnisem pe nimeni cu auz absolut, e ușor de înțeles că interesul de a-l cunoaște pe Denis mă rodea. La câteva zile, am și fugit până în satul Tulghieș, comuna Mireșul Mare, pentru a-l cunoaște. Nu am avut noroc, copilul fiind plecat cu sora lui mai mare, să păzească cele 60-70 de oi ale familiei, pe pășunile de lângă sat. Am aflat că în familie sunt 8 frați, dintre care Denis și Laura, fiind cei mai mari, își îndeplinesc cu vrednicie și alte obligații în afara celor școlare.
A doua zi am avut no­roc. Denis își adusese cu el pe câmp și acordeonul cu care mi-a cântat câteva melodii, cu acompaniamentul cuvenit al bașilor mâinii stângi. Una dintre ele suna cam a “Tirol”, și ca a tare, l-am întrebat de la cine a în­vățat cântecul. Bombă! Îmi răspunde sec “Eu l-am făcut!”. Atunci mi-am zis că își merită cu adevărat ciocolata adusă. Foarte repede m-am convins că am în față un copil cu auz absolut.
Fără să stea pe gânduri, Denis, a recunoscut foarte corect că broaștele din jur orăcăiau în “Si major” (scoțând sunete în octave diferite), iar turturica din apropiere își exersa “ mi-ul”. Diapazonul mi-a confirmat că Denis nu greșea. Dar surprizele încă urmau să vină. Aflu de la Victor, tatăl copilului, că Denis nu a vorbit până la 5 ani. Doamne, mă gândesc, ce ciudată asemănare cu muțenia marelui nostru Lucian Blaga.
Răscolit de toate acestea, îl caut pe distinsul intelectual Florian Sălăjan – consătean cu Denis – care știam că se dăruiește și pentru alții. Am avut nevoie de foarte puțin timp pentru a-l conștientiza că micuțul său consătean are nevoie de ajutor pentru a-i deschide largi aripi de zbor.
Altă surpriză ! După doar 2-3 zile, primesc un apel: “Sunt Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșul Mare. Doresc să vă întreb dacă toate cele auzite despre copilul Denis sunt adevărate.”
Desigur că i-am confirmat. Am rămas însă extrem de surprins auzind un primar care se interesează de un copil mai aparte din comunitatea pe care o păstorește, fiind dispus să se implice dacă va fi cazul.
Privindu-l pe Denis, sper să ne implicăm cât mai mulți pentru a-i creea drum deschis în însușirea temeinică a limbajului muzical, ca apoi, cine stie, să vorbească el, la timpul potrivit, despre universal sonor al Maramureșului.â

Ion SĂCĂLEAN

2 COMENTARII

  1. Felicitari Denis! Esti intr-adevar, asa cum spunea maestrul Ion Sacalean, un copil deosebit! Ne bucuram cu ceea ce te-a inzestrat bunul Dumnezeu si speram sa ajungi un mare compozitor al Romaniei! Succes pe mai departe Denis Barle din Tulghies! Prin munca si perseverenta poti rasturna muntii din loc!
    P.S. Sa stii ca si Xenia, sora ta din clasa a II-a este o fata deosebita, numai ca ea doreste sa ajunga …profesoara de matematica, asemeni mamei! Doamne ajuta-va! Doamne ajuta la toata lumea!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.