Deputați activi versus deputați „invizibili” în Parlamentul României

0
83

La o jumătate de an de când i-au trimis în Parlamentul României, maramureșenii pot să își facă o idee despre activitatea deputaților. Unii se dovedesc a fi foarte dinamici în acțiunile lor, având mereu diferite inițiative legislative, luări de cuvânt. Alții sunt la polul opus: nu au avut deloc activitate, rezumându-se doar la depunerea jurământului de credință.
Florin Alexandru Alexe, ales pe lista PNL, are la activ 11 inițiative legislative, 3 interpelări referitoare la necesitatea unui medic de familie în comuna Bistra. El a mai semnalat în interpelările sale situația ecologizării perimetrelor miniere din Maramureș, dar și problemele din comuna Băiuț. A mai adresat o întrebare și a avut vreo 7 declarații politice și intervenții în ședințele aleșilor centrali.
Liberalul Călin Ioan Bota figurează cu 9 inițiative legislative, o întrebare și o interpelare pe situația ecologizării perimetrelor miniere. De asemenea, a mai avut o singură luare de cuvânt, conform datelor înregistrate pe site-ul Camerei Deputaților.
De departe, deputatul Cristian Brian (PLUS) se dovedește a fi campion la inițiative legislative, la luări de poziții pe diverse teme. Astfel, el figurează cu 31 de inițiative legislative, cu 2 proiecte de hotărâre, 25 de întrebări și 3 interpelări. De asemenea, are la activ vreo 13 declarații politice și intervenții, înregistrări care se regăsesc și pe site-ul camerei Deputaților.
Darius Pop (AUR), aflat la primul său mandat de parlamentar, e și el destul de activ, având în vedere că e debutant în această activitate. A avut 9 inițiative legislative, o interpelare și vreo 3 luări de cuvânt.
Deputatul Gheorghe Șimon (PSD) a adunat într-o jumătate de an doar două inițiative legis­lative, și și-a pus semnătura pe 3 moțiuni de cenzură. În schimb, la fel ca în Consiliul Județean, Gheorghe Șimon se dovedește a fi vocal, pentru că în cazul său au fost găsite 18 înregistrări la 8 puncte din 7 ședințe.
Fostul președinte al Consiliului Județean Maramureș, în prezent deputat, Gabriel Zetea (PSD), a avut 4 inițiative legislative, a adresat 7 întrebări și 2 interpelări. De asemenea, a semnat 3 moțiuni de cenzură și figurează cu 16 înregistrări la 6 puncte din 5 ședințe.
De departe cea mai ștearsă prezență în Parlament e cea a deputatului Norbert Apjok. Acesta are la activ o singură luare de cuvânt, atunci când a depus jurământul de credință.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.