Primarul din Cupșeni a făcut un apel umanitar pentru a veni în ajutorul unei familii greu încercate din comună.
„Un necaz mare s-a abătut iar în această noapte (NR: 17 septembrie) peste o familie din comuna Cupșeni! Ies din nou în fața dumneavoastră, cu o veste extrem de tristă: azi-noapte, la Ungureni, a ars toată agoniseala unei familii: casă, șură, anexe! Asupra acestei familii mai venise un necaz, atunci când nepoțelul lor a plecat la ceruri, în urma unui tragic accident! Această familie este una foarte bine văzută la nivel de comunitate (…). Așa cum mereu am dat dovadă de coeziune de grup, haideți să nu rămânem nici acum indiferenți, ci să dăm din puținul nostru și să ajutăm familia greu încercată! Vom aduna bani la Primăria Cupșeni. Vor anunța și preoții la biserici și ne vom organiza să mergem și prin sat…” – a precizat primarul Lucia Chermezan Butcure.