Oficial • Persoanele cu dizabilități se pot pensiona mai repede!

0
228

Toți angajații cu handicap grav, accentuat sau mediu beneficiază, mai nou, de o pensionare mai rapidă, fără să se țină seama de momentul la care au căpătat dizabilitatea.
Legislația a fost astfel modificată pentru a fi pusă în acord cu o decizie a Curții Constituționale a României, prin care s-a eliminat, în 2018, condiționarea pensionării mai rapide de existența handicapului înainte de asigurarea în sistemul pensiilor de stat.
Prin OUG nr. 94/2021 s-a eliminat din Legea pensiilor (263/2010) o discriminare ce permitea pensionarea mai rapidă a celor care au căpătat un handicap înainte de asigurarea în sistemul public de pensii.

Pensionarea se face astfel:
– cu 15 ani mai devreme, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condițiile handicapului, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare
– cu 10 ani mai devreme, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condițiile handicapului, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare
– cu 10 ani mai devreme, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului, stagiul complet de cotizare.
De asemenea, potrivit OUG, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiile de cotizare amintite mai sus și cele realizate până la data acordării pensiei de invaliditate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.