Dintr-un motiv neînțeles, ne interesează foarte mult cum trăiesc cei din vârf, superbogații. Oare ne place să vedem că și ei sunt oameni, ca au drame? Sau doar visăm la ce trăiesc ei? Două pelicule interesante ne-au atras atenția, din lista Globurilor de Aur, cu șanse de a se îndrepta spre Oscar.
„Spencer” este un film cu casă de producție germană, produs și filmat în locații din Germania… cu actori americani și britanici…despre regretata Lady Diana. Asta pentru că n-avea nicio șansă să apară în Marea Britanie! Dacă Diana ar putea vedea filmul, s-ar simți răzbunată. Povestea? O sărbătoare de Crăciun în familia regală, ținută la un conac, în 1991, ce a generat ruptura definitivă în cuplul Charles-Diana. Mai mult, filmul e o palmă peste obraz dată ifoselor și protocoalelor puerile de la Casa Regală și cumva îi justifică Dianei ieșirile în decor. Comportamentale, deocamdată, mai ales pe fondul în care lady Camilla era deja prezentă în peisaj, inclusiv la întâlnirile regale mai largi. Diana este jucată magistral, aproape de Oscar, de Kirsten Stewart, actriță ce până acum n-a fost foarte luată în serios. Uite că poate! Ni se explică (iar în fundal, în scenariu, aflăm că acea confidentă a ei nu numai c-a existat, dar a supervizat povestea, să fie reală), de ce n-a mai rezistat Diana, simpluță, un spirit liber, la presiunea controlului permanent, a spionării, a regulilor absurde. De genul ținutelor alese și etichetate, nu avea dreptul nici măcar să aleagă cu ce să se îmbrace. Nici ce să mănânce… Iar de credeți că „e cam târziu” pentru povești cu Lady Di, poate e chiar un pretext să ni se explice de ce n-a rezistat nici fiul Harry cu a lui Meghan în acel peisaj otrăvitor. Filmul Spencer are deocamdată 33 de premii și 106 nominalizări.
„Succesion” e un serial tv care prezintă viața unei familii superbogate, deținătoare a unui mare imperiu media american. Nu real, de această dată. E la sezonul al treilea și are 9 premii Emmy, alte 61 de premii și 115 nominalizări. Nu-l puteți compara nici cu Dallas, nici cu Dinasty, nici măcar cu contemporanul său, recentul și plăcutul Yellowstone. Serialul de față e dur, obraznic, în replici și nu numai. Personajele sunt nemiloase, inclusiv în cadrul aceleiași familii. Joacă excelent tatăl familiei, Brian Cox, secondat de apariții excelente ale unor Kieran Culkin, Jeremy Strong, Alan Ruck sau Sarah Snook. Nu-i cunoașteți? Pariu că da? I-ați văzut în fel de fel de filme și seriale. Doar că nu în roluri atât de aspre. Îl putem, eventual, compara cu seria „Suits” sau chiar cu filmul „The devil wears Prada”. Merită văzute. Ambele!