Învierea la Cernăuți

0
117

Despre Maramureșul născător și ocotitor de virtuți și memorie am scris de multe ori în preajma Sărbătorilor de Paște. De fiecare dată descopeream mărturii spirituale care m-au împlinit ca om născut, crescut și învrednicit cu puterea locului. Cu sufletul, nu am plecat niciodată din Deseștiul natal. Deși mi-am pus suficiente întrebări despre legătura mea cu locul, despre plecări și reîntoarceri, despre perindarea nea­murilor prin vreme, despre singurătatea natală. Le-am găsit la toate suficiente explicații, tocmai în înțelepciunea omului statornic. Profunzimea sărbătorilor în Maramureș este o tablă de legi care a guvernat spiritul maramureșeanului prin veacuri. Văd schimbarea din preajmă, uneori dură, dar nu uit esența vieții de aici, care mai poate fi observată și trăită. Aici ne putem închipui uriașa lucrare, prin jertfa Mielului, prin sacrificiul uriaș care înseamnă ieșirea din moarte la viață, din teluric în uranic, din veșnicia morții în veșnicia vieții, cum spunea, pe pragul unei porți din Nord, poetul creștin Ioan Alexandru.
De aceste sărbători am trecut apa Tisei, cu gândul de acum trei decenii, când de Paște am părăsit casa părintească, să intru în legătură cu un spațiu știut din cărți, dar nebătut cu pasul. Pe maramureșenii din dreapta Tisei i-am văzut pentru prima dată în viața mea. Ce oameni frumoși, curajoși și bravi în misterul lor de viețuire prin vreme! Au rânduieli și obiceiuri ca la noi, în stânga Tisei. În casa Vioricăi Lumei, dirijoarea Corului din Slatina, m-am simțit ca într-o casă din Săpânța. Așa am înțeles că istoria poate bate geografia, iar apa râului poate urca la Cer. Mă neliniștea drumul să ajung în aproapele de mai departe, adică în Cernăuțiul lui Aron Pumnul și Mihai Eminescu, dar și al scriitorilor de-o seamă cu mine: Vasile Tărâțeanu, Ilie T. Zegrea, ori Ștefan Hostiuc.
Și am ajuns dimpreună cu prietenii de-o viață, din Marmația: Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea și Spiridon Pralea, conducând una dintre faimoasele formații folclorice sighetene, Ansamblul MARA. Când am ajuns la Cernăuți, în Bucovina înstrăinată, băteau clopotele Învierii. Atunci am trăit profund sentimentul creștin al ființei românești. De atunci, despre Cernăuți scriu ca despre mâna mea dreaptă, retezată într-o bătălie. Așezarea poartă pe frunte hrisov semnat de domnitor român. Mă interesez de la frații români bucovineni cum și-au trăit Paștele în vâltoarea istoriei, cum își trăiesc Paștele astăzi? Unul dintre prietenii noștri, Ilie, ne spune, ca la carte, că un popor fără tradiții și obiceiuri, fără limba lui, în cazul nostru Limba Română, pierde culoarea națională, se descompune ca neam și rămâne fără identitate.
Aflu că nu este departe vremea când românii bucovineni erau opriți pe drumuri să nu sfințească pasca, să nu cinstească hramul. Dar acum s-a dat slobozenie. Luni și marți, după Paște, se face toacă, adică două zile de horă în sat, se adună cu mic cu mare să ciocnească și ouă roșii. A doua zi de Paște mai este un obicei: creștinii se duc în Codrii Cosminului, la Stejarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Oamenii din jur, în frunte cu preoții, primarii și dascălii satelor. După atâta pustietate roșie, în sufletele românilor bucovineni, această ieșire în numele Învierii Mântuitorului leagă malurile timpului. Timp mai bun, izbăvitor. Când bucovinenii de lângă Cernăuți se întorc la portul strămoșesc.
I-am văzut în satele lor, la Hliboca și Pătrăuți, la Voloca, ori Boian, unde reînvia pe față spiritul pascal. Bisericile, care au fost transformate în depozite, își reclădeau altarul, își primeau pictura și crucile. Iisus și apostolii, Maica Domnului și-au primit chipurile sfinte. Așa, atunci, ne-am descoperit, față în față, bucovinenii și maramureșenii, frați în Lumină, în Lumina Învierii. La Centenarul Unirii Bucovinei cu România mă aflam la Cernăuți. Mi-am făcut prieteni noi, cum sunt: Pr. Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, și profesorul Iurie Levcic, care este și directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți. Și cu ei am discutat cum, prin lege, Guvernul Ucrainei a redus drastic drepturile minorităților. A fost îngrădit serios dreptul la învățământ în limba română.
În aceste zile, românii din țară au răspuns cu iubire la suferință. Poate fi o lecție de bună conviețuire. În preajma Învierii, cinstită în acest an tragic și pentru ei, au făcut declarații presei din România despre: război, refugiați, cruzime, moarte și dărâmări de orașe. În timp ce alarma urlă în Cer, Cernăuțiul a devenit vatră de refugiați veniți din largul Ucrainei. Și preotul, și profesorul apreciază marea frăție a românilor în aceste vremuri de restriște. Domnul fie cu voi, cu noi și să fie liniște în această parte de lume.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.