Administraţiile locale, obligate să urgenteze finalizarea recenzării

0
64

Reprezentanţii comisiilor locale au fost prezenţi la şedinţa online convocată de Comisia Judeţeană pentru Recensământul Populației și Locuințelor din România.
Obiectivul videoconferinței a fost de a evalua ritmul recenzării față în față la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale din județul Maramureș și, totodată, de a sublinia implicațiile negative pe care le pot suporta administrațiile locale în cazul în care nu finalizează procesul de recenzare până la data de 17 iulie 2022. În cazul în care reiese un număr mai mic de populaţie, localităţile riscă să obţină mai puţine alocări bugetare, nu vor mai fi eligibile la o serie de proiecte, însă vor fi şi alte repercusiuni financiare, deoarece acest aspect va duce la scăderea salariilor din aparatul propriu al primarului şi implicit al Primăriei. “Ne asigurăm că procesul de recenzare decurge la parametri normali la nivelul județului Maramureș astfel încât la data de 17 iulie să avem finalizat recensământul populației. Este foarte important să ne încadrăm în termenul stabilit, iar pentru acest lucru oferim administrațiilor locale sprijinul necesar și îi încurajăm să se implice cât mai mult în campania de recenzare a populației de anul acesta”, a declarat prefectul Rudolf Stauder.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.