Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și Institutul Polonez din București au organizat o serie de activități sub genericul „Ziua poloneză”.
În cadrul evenimentului, a avut loc proiecția filmului de animație pentru copii ”Lolek și Bolek” și „Reksio” şi lecturarea unor fragmente din cărți cu mesaj terapeutic, scrise de Alicja Safarzyńska-Płatos, scriitoare și psihologă poloneză, pentru copiii refugiaților ucraineni din Maramureș.
Scopul acestui moment a fost de a-i ajuta pe copiii refugiați, dar și pe cei care-i primesc în casele lor, să se adapteze mai uşor contextului social actual. Tot în acest spaţiu, a fost realizată şi expoziţia de carte „Scriitori polonezi pentru copii în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”.
În spațiul expozițional al Serviciului Împrumut a avut loc vernisajul expoziției intitulată ”Faună, Floră și Pirați”, conţinând ilustrațiile unor artiști polonezi renumiți.
Expoziția a fost prezentată de Natalia Mosor, director la Institutul Polonez, și va fi găzduită de bibliotecă pe o perioadă de trei săptămâni.
La eveniment au participat elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, preșcolari de la Grădinița „Gabi”, mame și copii ucraineni care participă la activitățile organizației nonguvernamentale ASSOC Baia Mare. (o.m.)
































