Model de viață • Grigore Pepene, un deținut anticomunist, ajuns la 98 de ani

„Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu.
Să dispară ura între oameni”

În fiecare an, la parastasul săvârșit în fața troiței din apropierea minei Baia Sprie poate fi zărit un bărbat mărunțel, înaintat în vârstă, smerit și emoționat de tot ce se întâmplă în jurul lui. Uneori în colțul ochilor apare câte o lacrimă pe care bătrânul o lasă să îi curgă în voie ca și cum ar vrea să spele toată durerea ce zace ascunsă în inima lui.
Este Grigore Pepene, unul din supraviețuitorii calvarului de la mina Baia Sprie, din timpul regimului comunist. E unul din cei doi foști deținuți anticomuniști care încă mai sunt în viață din miile de oameni care au fost supuși muncii forțate din mina Baia Sprie, din cauza credinței și a valorilor morale pe care le-au mărturisit cu prețul vieții. La cei aproape 98 de ani, Grigore Pepene își amintește toate suferințele la care a fost supus. Nu și-a uitat foștii colegi, le știe numele, retrăiește intens clipele de frățietate, de bucurie, petrecute împreună, precum și momentele dureroase peste care nu s-a așternut niciodată praful uitării.

“Dumnezeu știe dacă a meritat sau nu jertfa…”

Grigore Pepene s-a născut în 10 mai, 1925, în Andreiașu de jos, comuna Reghiu din fostul județ Putna, astăzi Vrancea. Avea 25 de ani când a fost arestat din cauză că era în legătură cu partizanii din Munții Vrancei, organizația Vlad Țepeș. Crezul lor era: Credință, Înfrățire, Pace, Dreptate și Libertate. A fost arestat pe motiv de „uneltire împotriva ordinii sociale”, așa că timp de 10 ani a trecut prin închisorile din Galați, Gherla, Aiud, și a ajuns în mina din Baia Sprie, ca apoi ultima perioadă a detenției să o petreacă la Stoenești – Balta Brăilei.
În ciuda vârstei înaintate, memoria sa este vie. Nu a uitat Golgota prin care a trecut. De aceea, obișnuiește să fie prezent mereu la evenimentele unde sunt comemorați foștii lui colegi de închisoare, inclusiv în Baia Sprie și Sighetu Marmației. Nu ține cont de oboseală, de vârstă, chiar dacă niciodată nu vrea să iasă în față, ci stă discret, într-un colț, aidoma marilor eroi care preferă smerenia. Din când în când nu își poate stăpâni sentimentele de bucurie sau de tristețe care ies năvălitor din inima sa prea mult încercată de-a lungul vieții, așa că mai lăcrimează. Spune că îl încearcă, în primul rând „un sentiment de bucurie că încă oamenii nu și-au pierdut credința”.
Nu știe dacă jertfa lui și a foștilor colegi a meritat, dar spune că nu regretă faptul că a luptat până în pânzele albe pentru crezul său.
“Dumnezeu știe dacă a meritat sau nu jertfa, dar știu un lucru: niciodată nu am cârtit din momentul în care am fost arestat și ținând cont de suferințele prin care am trecut. Nu m-am gândit niciodată: Doamne, ce prostie am făcut. Am zis: nu fac decât ce e bine: Credință, Înfrățire, Pace, Unitate și Libertate” – a mărturisit Grigore Pepene.
Fostul deținut anticomunist și-a păstrat demnitatea și verticalitatea. Spune că doar puterea lui Dumnezeu l-a ținut în viață pentru că a trecut prin suferințe de neimaginat. Două ierni a fost nevoit să doarmă în frig, pe ciment.
“Două ierni am dormit pe ciment, fără nimic, într-o haină subțire că m-au arestat în august. Și uite, nu m-am îmbolnăvit și am ajuns la anii aceștia”, mărturisește cu seninătate Grigore Pepene.
E la fel de încredințat de ajutorul lui Dumnezeu, arătând că nici într-un an nu a plouat la evenimentele din Baia Sprie. Deși era vreme ploioasă când se îndrepta spre locul acțiunii, odată ajuns acolo, norii se risipeau, iar Dumnezeu binecuvânta acțiunea prin razele de soare trimise.
“Mulți spuneau că va ploua. Am spus: nu va ploua. Nici într-un an în care am venit aici sau la Sighet nu a plouat. A plouat pe drum, dar când am ajuns aici a fost senin, soare. Asta e puterea lui Dumnezeu. Atât mă ține în viață: puterea lui Dumnezeu”, a conchis Grigore Pepene.

Românii “să fie atenți la credință”

După toată experiența prin care a trecut, Grigore Pepene are tot dreptul să vină și cu sfaturi pentru actuala generație. Le recomandă românilor să fie mai atenți la credința în Dumnezeu, dar și la legăturile dintre oameni care trebuie să fie caracterizate de iubire, frățietate, de comuniune.
“Să fie atenți la credință, că am pierdut-o mult, mai ales la oraș. Vreau să întreb: câți mai țin postul la oraș? Măcar câțiva, să îi poți număra pe degetele de la o mână. Când eram copii, la țară, nu erau linguri de fier, erau linguri de lemn. Când venea postul, le adunau toate, le puneau de-o parte. Aduceau linguri noi, să păstreze postul. Acum mai ține cineva așa? E foarte rău. Acesta e un pas greșit. Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Să dispară ura între oameni. În închisoare erau români, maghiari, evrei, tătari, turci, nu se certau unul cu altul, când am făcut greve eram toți împreună. Când au ieșit afară, unii probabil și-au mai pierdut mințile. Am zis: noi nu ne băgăm în niciun fel de politică. Noi suntem luptători universali. Unii au greșit, dar și-au dat seama mai târziu că au greșit. Noi ne ținem credința noastră pentru care am luptat. Credință și iubire. Înainte dacă ardea casa la un vecin nu venea nimeni de la primărie să îți dea un ban. Vecinii făceau casa vecinului în câteva luni. Oamenii trebuie să fie uniți”, a accentuat fostul deținut anticomunist.
Grigore a mai adăugat că “noi avem o țară binecuvântată de Dumnezeu, doar trebuie să fim uniți și să facem muncă cu credință. În trecut când nu ploua de trei săptămâni, imediat scoteai icoanele din biserică, se făcea slujbă. De multe ori nici nu venea bine asfințitul și deja ploua. Credința ne apără. Țara noastră doar prin credință s-a ținut. Avem o țară bogată, nu avem conducere. Conducerea e pentru ea. Nu povești vrem, lucru adevărat”.