În Baia Mare, întâlnire transnațională cu tineri din Europa

0
52

Baia Mare a găzduit, zilele trecute, ultima întâlnire transnațională a partenerilor din proiectul “Kiwipedia – colla­borative processes for inclusion”, implementat în cadrul unui consorțiu din care Asociația “Team for Youth” Baia Mare face parte.
Obiectivele întâlnirii au inclus: strângerea de informații pentru raportul final al proiectului, acțiunile de diseminare și comunicare, evaluarea implementării și a parteneriatului existent și pașii viitori care vor permite continuarea cooperării și prezentarea rezultatelor obținute.
“În a doua parte a lunii februarie vom organiza un eveniment public în colaborare cu partenerii noștri locali de la Fundația de Voluntari “Somaschi” pentru a permite tinerilor implicați în proiect să prezinte rezultatele acestuia și experiențele lor din cadrul mobilită­ților locale/ internaționale”, anunță Asociația “Team for Youth”.
Activitatea a făcut parte din proiectul Erasmus Plus “Kiwipedia”, coordonat de asociația “Hors Pistes” din Franța în parteneriat cu “Team for Youth” Baia Mare și alte patru asociații cu profil similar din Europa.
Pe termen lung, acest proiect va dezvolta un proces de încurajare a calității de jos în sus a proiectelor europene de mobilitate pentru tineret, va asigura un nivel mai mare de incluziune în lucrul cu tinerii și va ajuta la accesarea mobilităților europene de către tinerii cu oportunități reduse.
Proiectul întreg se desfășoară pe o perioadă de 25 de luni, începând cu luna februarie 2021.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.