Majoritatea oamenilor nu înțeleg de ce se luptă Rusia cu Ucraina cu atâta furie. Evident, răspunsul se află în istoria lor. Prima dilemă vine din originile Rusiei. Pentru că „Prima atestare scrisă a Kievului datează din 482. Kievul a avut o populație numeroasă încă din sec. IX, fiind avantajat de Nipru, care a reprezentat o arteră comercială importantă cu vestul și cu estul”, scrie wikipedia.
• teritoriul Ucrainei, teatru de luptă
Rusia Kieveană era în secolul al XI-lea cel mai întins stat din Europa. El era cunoscut și cu numele de Rutenia. Numele „Ukraina” apare pentru prima oară în cronicile secolului al XII-lea, iar tot atunci, în nord, a apărut pentru prima oară în documentele istorice numele Moscovei ca oraș al cnezatului Vladimir-Suzdal, cel care avea să fie leagănul viitorului stat Rusia. Sute de ani distanță între Kiev și Moscova!
În 1648, a avut loc revolta cazacilor. Tânărul stat al cazacilor, precursorul statului ucrainean contemporan, era prins între trei dușmani potențiali: în sud, Imperiul Otoman și aliatul lor Hanatul Crimeii, în vest, Rzeczpospolita și în răsărit, Rusia. După un război sângeros cu Polonia, a căutat să se pună sub protecția Rusiei prin semnarea unui tratat în 1654, prin care cazacilor le era recunoscută autonomia internă.
Guvernarea țaristă a înlocuit treptat statutul de autonomie a Ucrainei. Galiția a trecut sub administrația Imperiului Habsburgic, restul Ucrainei revenind Rusiei. Între 1917 și 1918, au apărut mai multe republici ucrainene, care s-au bucurat pentru scurte perioade de timp de independență. În al Doilea Război Mondial, teritoriul Ucrainei a fost teatrul de luptă al armatelor Imperiului German, Austro-Ungare, al Armatei Roșii bolșevice, al „albilor” lui Denikin, al celei poloneze și al anarhiștilor lui Nestor Mahno.
• nouă milioane de victime…
Încercările ucrainenilor de păstrare a independenței au fost în van. Teritoriile ucrainene de la vest de râul Zbruci au fost încorporate în A doua Republică Poloneză, iar restul a devenit parte a URSS-ului ca RSS Ucraineană. În Ucraina sovietică, țăranii ucraineni au opus rezistență politicilor în domeniul agricol, au fost etichetați drept inamici ai poporului.
Zeci de mii de țărani oponenți ai regimului au fost executați, iar aproximativ 100.000 de familii au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Colectivizarea forțată a avut un efect devastator asupra productivității agricole. Autoritățile au colectat cantități mari de cereale din hambarele fermelor colective, încât foametea a devenit un fenomen la nivel național. Numărul exact de ucraineni uciși de foamete (Holodomor) și în timpul represiunilor staliniste rămâne necunoscut.
Arhivele KGB apreciază la aproximativ șapte milioane numărul victimelor din această perioadă. Istoricii ucraineni au estimat că au existat în jur de nouă milioane de victime.
• mișcările naționaliste ucrainene, zdrobite brutal
În momentul în care Germania Nazistă și aliații săi au declanșat Operațiunea Barbarossa în 1941, numeroși polonezi și ucraineni, sătui de conducerea sovietică, i-au primit ca pe eliberatori. Activiștii naționaliști ucraineni au considerat că momentul este propice pentru instaurarea unui stat ucrainean independent.
La începutul războiului, germanii i-au încurajat într-o oarecare măsură pe naționaliștii ucraineni. A fost înființată o poliție auxiliară ucraineană și o unitate ucraineană în cadrul Waffen SS.
Apoi, atitudinea autorităților germane de ocupație s-a modificat, mișcările naționaliste ucrainene au fost zdrobite în mod brutal. Alți ucraineni au opus rezistență ocupației germane, organizând o vastă rețea de unități de partizani. Elementele naționaliste ucrainene au format Armata Insurecțională care a luptat atât împotriva germanilor, cât și împotriva sovieticilor, românilor, slovacilor și polonezilor.
• traseul proeuropean
Luptătorii Armatei Insurecționale Ucrainene au reușit să continue lupta împotriva autorităților sovietice până în anii 60, conform istoriei Ucrainei. Ucraina și-a proclamat independența pe 24 august 1991, ca urmare a procesului de disoluție a Uniunii Sovietice.
Pe 1 iunie 1996, Ucraina a renunțat la statutul ei de putere nucleară și a remis cele 1.900 de capete nucleare moștenite de la Uniunea Sovietică către Rusia. Ucraina a admis să renunțe la armele sale nucleare după semnarea „Memorandumului de la Budapesta cu privire la garanțiile de securitate” din ianuarie 2004.
Relațiile dintre Rusia și Ucraina au fost încordate în continuare. La sfârșitul anului 2013, refuzul președintelui Ianukovici de a semna acordul de asociere la UE a scos în stradă mulți manifestanți din partea opoziției (EuroMaidanul). Protestele au dus în cele din urmă la demiterea lui Ianukovici și la un traseu proeuropean.
Care europenism, la rându-i, a culminat cu invazia Crimeii, apoi a Donbasului în 2014.
