Exploatare fără urmă de respect pe traseul Botiza – Groșii Țibleșului

O spunem din start, ca să nu fie dubii: nu credem că pădurea trebuie să rămână multiseculară, să putrezească acolo. O iubim, avem chiar o febleţe pentru principiile șintoiste ce etichetează natura la nivel de zeitate, dar… pădurea are şi un rol economic. Nu însă până acolo încât să o batjocoreşti. Iar ceea ce se întâmplă pe alocuri ne duce clar cu gândul acolo.

Cea mai recentă mo(n)­stră este traseul Botiza – Groşii Ţibleşului. An de an, primăvara, se văd urmele exploatărilor de peste iarnă. Fără limite. Am trecut mai ieri pe acel drum, cu emoţia că, probabil, anul acesta, intrând în reabilitare totală pe partea Botizei, nu vom mai avea şansa de a-l traversa.
Pe partea Botizei, pe lângă drum, exploatări forestiere mici, săteni cu care şi cu maşini duceau la vale lemn de foc.
Pe măsură ce urci, apar semnele de exploatare. „Atenţie, se doboară!”, „Parchet în lucru” etc. Înainte de a ajunge în vârf, era chiar un copac căzut în drum, am stat până au binevoit să-l tragă. Sus, între localităţi, toată marginea drumului era scurmată de TAF-uri şi de buşteni, fusese rampă.
Ca să ne înţelegem, conform legilor, nu se trag lemne pe asfalt şi nici rampe nu se fac decât, eventual, respectând reguli clare, inclusiv covoraşe de cauciuc, pentru a nu căra noroaie în carosabil.
Ce vorbim… pe măsură ce am coborât spre Groşi, am găsit vreo 6-7 table de parchete/ exploatări. Lemne în drum, noroaie. Ba pe alocuri urme de colţi înfipţi în asfalt, ai maşinilor grele, ce se ancorau la încărcare. Nici măcar un boc sub colţi nu au băgat!
Drumul Botiza – Groşi are problemele lui, oricum… încă de la construire. Versanţi prost securizaţi, ce curg spre drum.
Ape cu caracter de torent, mai ales pe Minghet în defileu, ce vin cu furie, cel puţin o dată pe an.
Dar, la acestea, se adaugă exploatarea fără urmă de respect pentru drum, dovadă stând semnele de circulaţie din curbe, lovite de maşinile supraîncărcate, cu remorci.
Coborând în Groşii Ţibleşului, l-am întrebat pe primarul Nicolaie Burzo de fenomen. N-a trebuit să ne răspundă… prin faţa noastră a trecut un camion plin, primarul a trimis un funcţionar să-l oprească. Era al unei firme de peste Gutâi, ce cară lemne de acolo, căreia i s-a atras atenţia, în mai multe rânduri, să plătească taxa de drum. Camionul oprit, apoi a sunat telefonul. Patronul… ”să fim oameni, vreau şi eu să câştig, să facem să fie bine”.
Rar am văzut un primar atât de furios… în orice caz, imposibil de redat ce i-a zis la telefon.
Ironia? La minute după refuzul primarului de a elibera maşina, deja suna la Jandarmeria montană şi la Poliţie… Și a apărut un lucrător silvic. Gata să plătească firmei taxa…
Atunci când se construia drumul, cei ce cunosc muntele râdeau. Spuneau că va fi primul drum forestier şi de exploatare asfaltat. E singura legătură între Ţara Lăpuşului şi Valea Izei, ar trebui, strategic, să cântărească pentru judeţ greutatea sa în aur.
Anul acesta, încep lucrări de modernizare a drumului, pe partea Botizei. Apoi, se aud vorbe potrivit cărora judeţul l-ar vrea ”drum judeţean”.
Poate aşa, abia aşa, se vor face reguli dure şi se vor respecta nişte standarde. Altfel, drumul acela nu îşi va împlini rostul, nu va fi niciodată turistic, va fi doar un drum al lemnului şi al țigărilor. Atenţie, întreaga scenă se petrecea pe 21 martie…Ziua Internaţională a Pădurilor!