La Casa cu Lei din Bistriţa a fost prezentă timp de aproximativ o lună, expoziţia Student Studio, ce a reunit lucrări ale studenţilor din trei centre universitare: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Arte «George Enescu» din Iaşi.
Constituit sub denumirea Atelier Studenţesc, al cărui coordonator a fost artistul plastic Gheorghe Crăciun, urmat, din anul 2006 până în 2018, de pictorul Lector univ. dr. Ioan Angel Negrean, în prezent sub organizarea artistului lector univ. dr. Alin Hereş, demersul artistic universitar se doreşte, în fiecare an, a fi o oportunitate de afirmare, în spaţiul public băimărean, dar şi naţional, a cercetării artistice a studenţilor participanţi, manifestată în lucrări realizate atât în mediile tradiţionale ale picturii, graficii sau sculpturii, cât şi în noile medii, pe care, în mod experimental, artiştii debutanţi le utilizează, adaptându-se în mod concret la contextul în care trăiesc, a accentuat asistent univ. drd. Mihaela-Florina Tănase.
„Student Studio Bistriţa s-a articulat pe conceptul Studioului Studenţesc, dar a fost prima ocazie de a extinde spaţiul desfăşurării sale într-o altă locaţie decât cea a Centrului de Artă Contemporană «Colonia Pictorilor» din Baia Mare, unde este, în mod obişnuit, găzduit. Expoziţia prezentă la Casa cu Lei a reunit 30 de lucrări ale studenţilor de la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, 11 lucrări ale studenţilor de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, o lucrare de la Universitatea Naţională de Arte «George Enescu» din Iaşi, precum şi 20 de lucrări de la Secţia foto-video a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca, care s-au adăugat celor deja menţionate. Studenţii expozanţi activează în programele de licenţă şi master din cele trei centre universitare din ţară”, a arătat Mihaela-Florina Tănase.
De la benzi desenate, până la fotografie, la utilizarea materialelor neconvenţionale în pictură, grafică sau sculptură, „a fost vizibil experimentul în practica studenţilor expozanţi: banda desenată interactivă, printul digital, instalaţia foto, pasta de structură îmbinată cu pictura, fototransferul, colajul pe pânză, animaţia video se constituie în demersuri artistice de investigare tehnică şi conceptuală, cercetarea artistică fiind o dovadă a angajării studenţilor în descoperirea unui limbaj personal de manifestare. Studio Studenţesc, prin extensia prezentă la Casa cu Lei din Bistriţa, a marcat o etapă nouă, în parcursul care a debutat, la începutul secolului 20, cu Şcoala de Pictură de la Baia Mare, către aşezarea valorică a artei studenţeşti în contextul artei contemporane”, a precizat asistent univ. drd. Mihaela-Florina Tănase.



























