Un student băimărean, la Chefi la cuțite

0
242

Episodul 16 al sezonului 11 al emisiunii „Chefi la cuțite” l-a adus în fața telespectatorilor pe Patrick Tarța, în vârstă de 19 ani, din Baia Mare. Tânărul le-a gătit chefilor somon cu conopidă în două texturi. A fiert conopida în lapte de cocos, iar somonul, marinat în sos de soia, l-a prăjit în ulei de măsline. Preparatul său i-a adus două cuțite de la chef Bontea și chef Scărlătescu și a mers în etapa următoare.
„Încerc mereu să gătesc sănătos, încerc să nu mănânc prea mult deși mă consider un gurmand. Am început să gătesc cu bunica mea, făceam tot felul de dulciuri pentru sărbători. Cred că prima dată am gătit clătite. Emisiunea Chefi la cuțite m-a motivat să încerc ceva mai mult. Încerc din clasa a IX-a să vin, dar nu am trecut până acum de preselecții”, a spus Patrick Tarța.
Tânărul a venit la emisiune cu tatăl său care îl susține în tot ce face. Pe viitor, Patrick Tarța spune că își dorește să devină europarlamentar.
„Sunt student la Studii Europene la Cluj, vreau să fiu europarlamentar, să reprezint România și să fie mai cu forțe proaspete. Suntem una din cele mai corupte țări, mi-ar plăcea să schimb ceva în acest sens”, a afirmat Patrick Tarța.
Tânărul a mai relatat că iubește să facă sport și că scrie poezii. Deja i-au apărut câteva poezii și în revista de cultură „Nord Literar”. După aflarea rezultatului de la Chefi la Cuțite, tânărul s-a declarat fericit, arătând că nu avea așteptări atât de mari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.