De multe ori, nu trebuie să iei munții cei mai înalți în răspăr, ca să găsești locuri interesante. Ba în zone de deal, acolo unde se întâlnește dealul cu muntele sau cu alte manifestări interesante ale naturii, poți găsi surprize reale: interesante vecinătăți, fenomene ale naturii, roci, animale. Am ales din nou două locuri diferite, dar oarecum asemănătoare. Dealuri ce nu prevestesc aparent nimic… până te apropii și focalizezi.
Cernești spre Bloaja, cu ochii spre Cavnic-Băiuț
Dacă nu privești de sus, pe hartă sau Google Earth, o seamă de conexiuni îți scapă. De exemplu, dacă iei drumul Copalnic – Vad – Lăschia – Făurești – Șurdești și te uiți în jur, el e paralel, cu un deal ce-l desparte, de cel din Cernești – Fânațe – Ciocotiș – Bloaja. Primul sfârșește în drumul județean Baia Sprie-Cavnic, dar al doilea? Al doilea ajunge într-un straniu paradis… Pornești din Cernești pe drum comunal de asfalt, traversezi satele amintite, relieful se schimbă evident, intri între dealuri, te însoțește pârâul Bloaja, frumos și mai ales curat, dai de case de vacanță, de stânci frumoase ce se cer cucerite, apoi…ajungi în satul Izvoarele – Bloaja. Frumos, cu o mână de case, cu cică 40 de locuitori. Odinioară, spun sătenii, aveau doar un generator cu dinam pe pârâu, de acolo aveau curent pentru câte un bec în casă. Dar are două biserici, ambele de lemn, una ortodoxă și una catolică, ultima deschisă o dată pe an. Traversăm satul, intrăm în zonă de pădure, cu pajiști frumoase.
Animale la păscut, urme din ce în ce mai evidente de exploatări forestiere. Și nu numai. De aici se scot blocuri mari de piatră, sunt trase la margine de drum. Istoria spune că, odinioară, de aici extrăgea piatră un mare meșter pietrar din Baia Sprie, în perioada veche, iar pietrele sale de moară, dar și cele funerare, ajungeau până în fostul Imperiu. Acum, piatra ce-o vedem nu pare a fi specială, dar poate ne înșelăm. Ce e clar e că aici se găsește, ici-colo, calcedonia, un mineral de cuarț superb, ce la Bloaja a căpătat o culoare albastră, cum se găsește în Namibia, Turcia sau India. A găsit recent câteva mostre un pasionat, Cristi Man, funcționar în Primăria Băiuț, fotografia redă „captura” sa. Noi n-am avut noroc. Dar mai sunt și alte cele de văzut. Unele greu de explicat. Cu calcedonia, piatră semiprețioasă folosită la bijuterii, e clar, întrebăm specialiști: „Calcedonia ia naștere aproape de suprafața pământului în crăpături și goluri (geode) a rocilor magmatice bazice, metamorfice și sedimentare în asociație cu cuarțin, agat, flint și morganit. Calcedonia se mai găsește în gresii poroase, în faza de cimentare”, conform wikipedia. Asta una am lămurit-o. Dar ce ne facem cu șirurile de toalete făcute sus, în poieni? Nu așa…ca fiecare om cu terenul și cu buda lui, ci sunt și locuri cu câte 3 cuști construite împreună. Ce ritualuri se petrec la munte, în Bloaja? (glumim, evident…). Continuăm urcarea și… ajungem în pășunea Bloajei, cu vârful Pleșca Mare, dar interesant e ce se vede înainte. Avem în fața ochilor, la distanță mică, preț de o urcare hotărâtă cam de o oră, munții Lăpușului, cu câteva văi pe care poți ieși ori în Cavnic, ori pe drumul județean dintre Cavnic și Băiuț. Am văzut locul și invers, de pe drumul județean amintit, spre Poiana Bloajei. Superb. Iar dacă te orientezi nu spre nord, ci spre est, ai lăsat în urmă, în dreapta, muntele Șatra Pintii, comuna Cupșeni, iar de la capăt de drum, din poieni, ai la dreapta Băiuțul.
Berchezoaia spre cătunul Chioar, cu cetate și alte minunății
O altă rută interesantă, tot parțial auto, ai dacă pleci din Baia Mare spre Săcălășeni-Remetea Chioarului, apoi urci spre Berchezoaia, pe dealuri. Ai părăsit Drumul Nordului, traversezi satul Berchezoaia pe asfalt, apoi urci prin pădure frumoasă de pin spre cătunul Chioar (din păcate, pe cale să se depopuleze, mai are 15-20 de locuitori). Ni s-a atras atenția, de către alți iubitori de natură, că zona geme de frumuseți, de defilee mici, de stânci. Ne orientăm, conform drumului, spre sud, cu șerpuiri est-vestice, trecem printre vârfurile Pietrean și Colnice. Ai în stânga jos, la picioare, Defileul Lăpușului, cvasivirgin. Case răsfirate, ici-colo, turme de oi. Dacă privești spre nord, mai ales de la foișorul din ce în ce mai trist, vezi satele Chioarului, Baia Mare, apoi Carpații, parcă de la același nivel. Lecție de geografie a sudului de Maramureș se poate face de-aici, se vede inclusiv Culmea Codrului. Continuăm drumul, spre Cetatea Chioarului. Printre case mici, rare, părăsite. Înainte de cetate, cu mașină ceva mai înaltă, poți coborî pe drum de pământ direct la casele de la Buteasa Râu, la pod. La fel cum încă din centrul cătunului Chioar puteai face dreapta și să ieși spre asfalt, la Ciolt, pe drumul spre Buteasa. Și aici, animale domestice şi sălbatice, acum căprioare, odinioară mistreți. Culmea, de cobori la râul Lăpuș și ai răbdare, găsești…alte pietre semiprețioase!
Pe văile ce alimentează Lăpușul (nu pe toate) poți găsi granați, minerale din familia silicaților, cu cristale cubice, cu culori de la negru la brun sau verzui. „Granatele sunt prezente în peridotite și serpentinite, în roci metamorfice (gnaisuri și eclogite) sau în sedimentele din văile apelor curgătoare. Cele mai multe cristale s-au găsit în SUA, Africa de Sud și Sri Lanka. Granatele sunt utilizate la bijuterii, ca abraziv (datorită durității), ori în componența laserelor, precum și pentru producerea undelor ultrascurte cu frecvențe ridicate”, tot conform blamatei wikipedia. Ajungem la Cetatea Chioarului, o șansă risipită de a cunoaște și istoria nescrisă, cea dosită. NU, ea nu va fi niciodată reabilitată, nici pusă în valoare, pentru că a fost maghiară.
Iar povestioarele patriotice cu fiii lui Dragoș Vodă ce au condus cetatea sunt frumoase… da, au condus vremelnic, printre alte sute de guvernatori, din cauză că erau catolici și maghiarizați. Așa erau vremurile. Alții au devenit propagandiști sau secretari de partid comunist ca să înainteze în carieră, nu?
Revenim la oile noastre, omniprezente. Nu e nevoie să ajungi în Kilimanjaro ca să te bucuri de natură superbă și de rarități ori curiozități. Sigur, e nevoie să te murdărești puțin pe bocanci, să faci o febră musculară la o adică. De fapt, cu cât ești mai decis și mai curios, cu-atât descoperi mai mult. E și motivul pentru care Maramureșul nostru drag pare a fi interminabil, mereu surprinzător. Pentru că are din ce în ce mai multe de oferit, cu cât intri mai adânc în detaliile lui. Suntem fericiți, binecuvântați chiar, că suntem DE-AICI, nu în/din Galați sau Brăila…