Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, au luat ieri, 12 iunie, decizia suspendării grevei generale.
Aceasta a fost condiționată de instituirea, în ordonanță de urgență, prin articol distinct, a: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianuarie 2024.
În situația în care, în textul noii legi a salarizării, nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.
Ieri, 12 iunie, în județul Maramureș, 3.856 dintre membrii Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș erau în grevă, indicând un procent 69,57%.