Asociația ASSOC este implicată în activitățile derulate în cadrul Centrului Dialog, unde, de la începutul anului este funcțional un #spațiusigur în care lucrează oameni pregătiți să ajute femei și fete din Ucraina afectate de războiul din țara vecină. Acest centru a primit felicitări de la cel mai înalt nivel, iar răsplata muncii de până acum a constat în continuarea finanțării echipei până la sfârșitul anului.
Rezultatele obținute până acum au dus la aprobarea continuării activităților, iar lucrarea comună de artă realizată de refugiatele din Ucraina stabilite în Baia Mare va fi scoasă la o licitație internațională.
Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii, ca partener regional de implementare al UNFPA, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, implementează o inițiativă umanitară în sprijinul refugiaților ucraineni din România. Acest proiect este finanțat de Guvernul Britanic prin UK aid.
Proiectul urmărește să răspundă nevoilor femeilor și fetelor refugiate din Ucraina de informații și servicii în domeniul sănătății reproducerii și sexualității și a violenței de gen.
În cadrul proiectului au fost înființate și funcționează din ianuarie 2023 patru Spații Sigure pentru Femei și Fete în parteneriat cu trei organizații neguvernamentale – ASSOC, Agapedia, Necuvinte – și cu autoritățile locale din Baia Mare, Brașov, București și Târgu Mureș.
Spațiul sigur din Baia Mare funcționează în Centrul Dialog, în zona Hotelului Europa. Acesta oferă informații și servicii care respectă drepturile refugiatelor ucrainene. (o.m.)