NORD LITERAR, la ceas aniversar

0
84

A apărut numărul pe iunie al revistei de cultură „Nord Literar”, lună în care publicația a împlinit două decenii de viață fără opreliște. Conducerea redacției a organizat o manifestare adecvată acestui eveniment remarcabil. Au venit să fie alături de prima revistă de cultură din istoria Maramureșului scriitori, conducători de publicații literare și edituri, din Cluj-Napoca, Satu Mare, Zalău, Oradea, Bistrița, Beclean, dar și prietenii revistei din Voievodina (Serbia). A fost și un reușit târg de carte, asigurat de edituri din Transilvania și Maramureș. Fotografiile din acest număr aniversar stau mărturie. Mesajele la sărbătoare semnate de Horia Bădescu, Irina Petraș, Elena Abrudan, din Cluj-Napoca, ori Nicu Ciobanu și Ioan Baba, din Novi Sad sunt o recunoaștere a prestigiului de care se bucură revista în rândul celor care prețuiesc literatura și consideră cultura o șansă identitară.
Ne scrie poetul și eseistul Horia Bădescu: „Revistă a unei provincii de care mă simt profund legat sufletește, Nord Literar nu are nimic de a face cu spiritul provincial. Ea este o entitate marcată și marcantă, un pol al unui univers de creație vizibil și dinamic. Că busola valorică a indicat mereu nordul.” Reportajul doamnei Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei, a surprins tocmai efervescența acestei sărbători a culturii, cu reședința în Baia Mare. Deși au fost două zile aniversare, cu comentarii și ilustrații sugestive, revista și-a continuat profilul care a făcut-o cunoscută în Maramureș, în țară și dincolo de fruntariile ei. Poemul lunii aparține poetului Constantin Preda. Criticul literar Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, continuă demersul eseistic despre răspunsuri și răspunderi.
Criticul și istoricul literar Mircea Popa ne face cunoscută atmosfera din Jurnalul bistrițeanului Andrei Moldovan, care sondează treptele coborârii omului în singurătate. Criticul literar Delia Muntean scrie despre romanul lui Vlad Levitt, „Universul Gretei”, autor cu descendențe băimărene. O carte despre singurătate și căutarea de sine. Eseistul și bunul veghetor al profunzimilor sufletului, Ion Papuc, reface profilul liric al poetului Gheorghe Chivu, ultimul poet premiat de Fundațiile Regale. M-a bucurat textul despre dascălul meu de desen și caligrafie. Și de poezie.
Daniela Sitar-Tăut celebrează cu instrumentele discursului critic recenta carte de poezie a Elenei Cărăușan, „Umbra zidului meu”. O poetă exigentă cu sine, premiată de revista „Nord Literar”, la ceas aniversar. La rubrica Orfeu publică poezie Alice Valeria Micu și Adrian Munteanu. Ovidiu Pecican străbate prin reliefurile critice romanul lui Florin Bănescu – „Portocale pentru vinovați”. Universitarul clujean Mircea Muthu îi recunoaște coerența și consistența travaliului de jurnalist, editor și interpret al valorilor noastre culturale, de ieri și de astăzi, lui Nicolae Florescu. Mi-am adus aminte de profesoara universitară, cercetătoarea Carmen Dărăbuș, făcând câteva notații pe marginea volumului „Literatura în interdisciplinaritate,” din păcate ultima carte a prețuitei și regretatei autoare.
Poetul și diplomatul Nichita Danilov (premiat anul trecut la Desești) publică un eseu percutant despre Nichita Stănescu și generația lui. Proza acestui număr aparține scriitorilor Alexandru Jurcan și Adrian Szarvadi. Criticul literar Terezia Filip comentează schimbul de scrisori dintre Monica Lovinescu și mama ei. Mamă și fiică, protagoniste de gravitate și anvergură istorică și mitică, sunt adevărate femei homerice. Sunt femeile din închisorile și lagărele comuniste, apreciază autoarea. Despre generația telecomenzii scrie Șerban Dinger. Cum se cultivă un artist? Aflați citind eseul semnat de Dalina Bădescu. Un grupaj de poeme semnează poeții Gelu Dragoș, Gheorghe Pop și Ion C. Pena.
Revista găzduiește și polemici de idei cu condiția să fie argumentate cu aerul discursului civilizat. Așa, Mihai Petre dă o replică universitarului Mircea Popa, la un articol publicat în revistă. Este un text lămuritor și elegant. Tot timpul în stare de veghe, Lucian Perța este prezent la rubrica lui cu parodii la poemele lui Adrian Munteanu și Alice Valeria Micu. La rubrica traduceri, Valeriu Stancu ne face cunoștință cu lirica lui Sylvestre Clancier, poet francez de anvergură, președintele Academiei Mallarmé. L-am cunoscut în luna mai la Iași, unde a fost prezent la Festivalul Internațional de Poezie. Așa am început colaborarea cu acest remarcabil scriitor francez. Așa că numărul respectă programul revistei: local, național și universal.
Revista poate fi procurată de la unele chioșcuri de presă din Baia Mare. Cine cere primește!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.