Anuar al Centrului de cercetări de la Giulești,, semn de pasiune și implicare

0
111

Centrul de Cercetări Istorico-Teologice din Giulești a ajuns la cea de-a treia ediție a anuarului, iar de parcurgi lista atât a colegiului de redacție, cât și consiliului științific, te dumirești că e treabă serioasă.
Tema principală a acestui anuar se leagă, evident, de Măsurișul/Sâmbra oilor ce s-a ținut „cu proba practică” la începutul verii, pe platoul de dea­supra Onceștiului, pe așa zisul „aeroport”. Tot capitolul Etnografie al Anuarului se dedică păstoritului, iar dacă te apleci și citești, afli o mulțime de lucruri total necunoscute, neașteptate, despre istoricul și trecutul acestor preocupări în Maramureș și-n Transilvania. Ba și în Polonia odinioară vecină Maramureșului nostru! Ba rețeta străbună de pastramă de oaie sau cea a brânzei de burduf! Ba și datini magice străbune, a ungerii cu usturoi a ușilor și ferestrelor adăpostului de animale, pentru a le feri de strigoi. Sau a crucii făcute din leuștean, puse în ferestre, tot acolo, potolitul de cărbuni în apă, modul de preparare a cheagului natural. Adică aici e rost de documentare, nu glumă și nu doar istorică.
Abia în capitolul Istorie se tratează și alte teme, gen Evacuarea Ungariei, catastrofa de la Cernobîl în documente istorice, huțulii în primul război mondial, statutul limbii române în localită­țile românești din Transcarpatia, Ucraina. Teme, să recunoaștem, atât incitante, cât și de actualitate, după cum știți. Totul ilustrat cu fotografii noi și de epocă, cu documente. Mai mare dragul să vezi oameni și instituții care se iau în serios și-și îndeplinesc menirea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.