Ministerul Dezvoltării a alocat o sumă consistentă pentru o investiție în Municipiul Baia Mare. Banii vor fi folosiți la reabilitarea completă a unei artere importante din oraș.
Concret, vorbim despre o sumă totală de 43 milioane lei, alocată pentru reabilitarea străzii Victoriei, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Decebal și Bulevardul Independenței. „Este necesar ca toți cetățenii să beneficieze de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități. De aceea, Programul Anghel Saligny este important, nu doar prin prisma fondurilor alocate, ci prin tot ceea ce reușește să facă la nivelul comunităților locale. Este un program extrem de util pentru dezvoltarea României și care generează rezultate vizibile în toată țara”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării celor 49 de noi contracte de finanțare.
Acestea, în valoare totală de 628.923.186 lei, au fost semnate la sediul MDLPA, împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, și urmăresc reabilitarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare, modernizarea stațiilor de epurare și construirea de poduri.





























